Imagini desprinse parcă din cărţi cu poveşti au putut fi admirate vineri seară la Târgovişte. Cu puţină imaginaţie, te puteai crede în urmă cu sute de ani la curtea lui Vodă. Domni, domniţe şi războinici s-au plimbat pe străzile din Târgovişte, pe acorduri medievale, în cadrul Paradei Medievale, inclusă în manifestările Festivalului Naţionale Dracula, ediţia I.
„Vrem să facem din Târgovişte un oraş precum Sighişoara, care trăieşte efectiv din turism”, au declarat la unison, autorităţile din Dâmboviţa.
Tot vineri s-au deschis şi ateliere medievale. Sâmbătă a avut loc spectacolul istoric „Vlad Voievod Drăculea”, care a fost alcătuit din patru scene de luptă, la care au participat 100 de voluntari şi actori. Printre personalităţile care au jucat sub Turnul Chindiei au putut fi văzuţi Carmen Tănase, George Alexandru sau George Petrov, dar şi actori de la Teatrul Tony Bulandr, iar scenele de luptă au fost jucate de cascadorii de la „Lupii Albi”.
Pe parcursul a patru zile, Curtea Domnească din Târgovişte va prinde viaţă şi va căpăta din nou măreţia de altă dată. Primarul Gabriel Boriga a spus că acest festival va fi doar o parte importantă din proiectul care prevede ca Târgoviştea să devină capitala culturală a României.
Târgoviştea, aşa cum nu a mai fost de pe vremea lui Vlad Ţepeş
Date: