Târgoviştea va avea primele staţii de încărcare pentru automobile electrice

Date:

Aleşii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind întocmirea notei conceptuale şi a temei de proiectare pentru obiectivul de investiţii „Dezvoltarea infrastructurii de alimentare a autovehiculelor cu energie electric prin achiziţia a patru staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hybrid plug-in.”
Oportunitatea acestei decizii a fost dată de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, odată cu încheierea contractului de finanţare, între Administraţia Fondului de Mediu şi Unitatea Administrativ Teritorială Târgovişte, pentru achiziţia şi montajul celor patru staţii de reîncărcare rapidă, de la o la 80% din capacitate în maxim 30 de minute.
Valoarea finanţării este de 630000 de lei iar cele patru staţii vor fi amplasate în apropierea Complexului Turistic şi de Nataţie, la Piaţa Doi Brazi, în parcarea de la stadion şi în parcarea publică de lângă biblioteca judeţeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!