15 noiembrie este termenul limită stabilit de administrația publică târgovișteană pentru depunerea, la Primărie, a cererilor pentru închirierea unui loc de parcare în zona zona de reședință. Până la aceeași dată se va finaliza și procesul de marcare și numerotare a locurilor de parcare. La cererile-tip trebuie atașate copii de pe actul de identitate al proprietarului și de pe certificatul de înmatriculare al mașinii. Întrucât cererea este foarte mare, primarul Cristian Stan a venit cu noi precizări pe acest subiect:
„Într-o primă fază, va fi atribuit un loc de parcare de apartament. Vom vedea după ce vom face această atribuire, potrivit regulamentului pe care l-am aprobat în Consiliul Local, care va fi situația. Intenția noastră nu este de a crea dispute la nivelul cartierelor. Dacă vor fi foarte multe cereri și nu vom putea să asigurăm măcar această componentă, atunci vom alege ca locurile de parcare să fie în continuare la liber, nu vor mai fi închiriate.
Avem foarte multe solicitări. Vor fi zone în Târgoviște unde, cu siguranță, vom avea locuri de parcare suficiente, dar vor fi și zone unde lucrul acesta nu se va putea întâmpla și atunci sper să nu ajungem la situații de licitații. Aceasta este singura soluție legală în momentul în care sunt mai multe solicitări pe un singur loc de parcare.
Atunci, am luat această decizie, ca în primă fază să atribuim un loc de parcare pe fiecare apartament și, eventual, dacă locurile de parcare nu sunt suficiente, să lăsăm la liber celelalte locuri de parcare. Probabil că până la momentul în care va începe atribuirea, închirierea va fi valabilă de la 1 ianuarie 2022, vom avea cel puțin aproximativ 16.000 de locuri de parcare marcate în municipiul Târgoviște, pe zona parcărilor de reședință, care vor putea să fie închiriate.
Mesajul nostru pentru cetățeni este să se înțeleagă între ei, astfel încát să nu ajungem la discuții pentru licitații publice. Noi vom avea grijă la distribuirea locurilor de parcare să fie locuri suficiente, astfel încât să existe cel puțin un loc de parcare pe apartament. Este foarte greu de ținut pasul cu numărul de mașini. Sunt situații cu două sau trei mașini la un apartament. Pot fi închiriate și locuri pentru persoanele juridice, dar prioritate au cetățenii municipiului, persoanele fizice”, a precizat primarul Cristian Stan.
Târgoviștenii mai au timp până pe 15 noiembrie să solicite închirierea unui loc de parcare
Date: