Taxa de formare, impusă în baschetul românesc

Date:

Aşa cum v-am informat, Consiliul Director al Federaţiei Române de Baschet a decis, cu unanimitate de voturi, în şedinţa din data de 22 octombrie 2018, procedura de plată a „Taxei de formare”.
Astfel, având în vedere creşterea fondului de jucători români juniori şi motivarea celor care investesc în descoperirea şi şlefuirea tinerilor baschetbalişti, transferurile în cadrul Campionatelor Naţionale între cluburile de juniori şi cluburile de seniori se vor face pe baza taxei de formare. Taxa de formare face referire la jucătorii români născuţi după data de 01.01.2000 şi se va aplica pentru transferurile efectuate începând din acest sezon.
Taxa de formare va fi platită anual, până la vârsta de 25 de ani a sportivului, de către clubul de seniori la care sportivul născut după data de 01.01.2000 este legitimat. Obligaţia plăţii taxei de formare se transmite între cluburile la care sportivul va fi legitimat până la împlinirea vârstei de 25 de ani.
Taxa de formare va fi plătită doar cluburilor care îndeplinesc criteriile de activitate în domeniul baschetului în conformitate cu prevederile Statutului FRB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...