La serviciul de urgenţă -Telefonul copilului din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, pus la dispoziţie special pentru copiii care au nevoie de ajutor sau pentru cei care doresc să sesizeze anumite aspecte legate de abuzul asupra copiilor, s-au înregistrat 410 sesizări scrise sau telefonice privind situaţii de abuz, neglijare, exploatare a copiilor.
„Pentru toate acestea s-a făcut evaluarea situaţiei familiale”, ne-a declarat Cristiana Bucur, director DGASPC Dâmboviţa. „În urma a 97 deplasări, au fost preluaţi în regim de urgenţă 150 copii, care au fost plasaţi astfel: 51 copii la asistenţi maternali profesionişti, 41 copii la Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat Târgovişte, 2 copii la Complexul de Servicii Sociale Casa Soarelui – Centrul Maternal, 2 copii la Complexul de Servicii Sociale Găeşti -Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copilul cu handicap şi 54 copii au fost plasaţi la rude sau alte familii. În urma a 313 deplasări nu a fost necesară stabilirea unei măsuri de protecţie specială, cazurile fiind remise pentru monitorizare Autorităţilor Publice Locale de domiciliu, sau s-a oferit consiliere în cadrul centrului de specialitate din cadrul instituţiei noastre.
Ca urmare a sesizărilor scrise din partea spitalelor din judeţ, au fost preluaţi în regim de urgenţă 27 copii părăsiţi în unităţile sanitare (23 copii plasaţi în regim de urgenţă la asistent maternal profesionist şi 4 copii plasaţi în regim de urgenţă la Complexul de Servicii Sociale Găeşti), iar pentru 196 mame minore înregistrate în anul 2012, s-a colaborat cu primăriile de domiciliu pentru monitorizarea situaţiei cuplurilor mamă-copil în vederea prevenirii separării copiilor de familie.
În cadrul Centrului pentru prevenirea abuzului, neglijării şi exploatării s-au primit 130 sesizări, pentru care s-au întocmit rapoarte de evaluare şi s-a realizat consilierea psihologică pentru un număr de 63 copii (cazuri confirmate), pentru care nu s-a impus preluarea în regim de urgenţă. Dintre acestea au fost: un caz de abuz fizic, cinci de abuz emoţional, opt cazuri de abuz sexual, trei cazuri de trafic, şapte cazuri de repatrieri, 22 cazuri de neglijare, două cazuri în care a participat un psiholog audiere minori”, a mai precizat Cristiana Bucur.
Telefonul Copilului a sunat de 410 ori
Date: