Teme-te de Dumnezeu!

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Totdeauna, oamenii au fost grăbiţi să facă cât mai multe treburi în timpul cel mai scurt. Rareori lucrurile sunt făcute cu temei şi cu socoteală.
Înfăptuirile mari în viaţă, pe lângă pricepere şi putere de muncă, mai cer şi credinţă temeinică în izbândă, precum şi stăruinţă şi răbdare. Nimic nu se face cât ai clipi din ochi sau cât ai bate din palme. Napoleon spuea: „Biruinţa, totdeauna este a celui mai strălucitor şi cu mai multă răbdare”. Nimic mai adevărat, şi totuşi, omul nu vrea să înţeleagă. Muntele nu se urcă uşor. Drumul spre vârf e unit cu multe greutăţi. Piedici nebănuite se ivesc în cale. Numai înarmat cu stăruinţă şi cu răbdare poţi să învingi obstacolele şi să ajungi sus. Dar odată ajuns sus, toate sunt răsplătite. Tot ce a fost greu dispare pentru a face loc unei mulţumiri.
Ei bine, tot aşa e şi viaţa. Un permanent urcuş… Un urcuş pe muntele vieţii. Toate lucrurile pe care omul le face cu credinţă şi cu stăruninţă sunt încununate cu succes. Oamenii însă uită lucrul acesta… Sunt grăbiţi, pripiţi chiar, în vorbă şi în faptă. Până şi rugăviunea o fac în fugă.
Mântuitorul, cunoscând această scădere a oamenilor, lipsa de stăruinţă şi răbdare, şi pentru a da şi alte învăţături odată cu cele de mai sus, spune pilda judecătorului nedrept. În această pildă Mântuitorul pune problema îndeplinirii cu conştiinciozitate şi cu corectitudine a funcţiei pe care o avem în societate.
Oameni ca judecătorul nedrept, lipsiţi de conştiinţa îndatoririi pe care o au, au fost şi sunt. O societate cu astfel de elemente e sortită pieirii. Cinstea, corectitudinea, conştiinciozitatea sunt condiţii indispensabile oricărui profesiuni.
E de admirat un măturător de stradă, care-şi îndeplineşte sarcina în mod conştiincios, decât un înalt demnitar al statului care-şi înfruntă cu îndrăzneală semenii şi calcă legea dreptăţii, a onoarei şi a conştiinţei profesionale.
„Graba strică treaba” -zice un proverb. Nu onorează sau dezonorează serviciul pe care-l facem, ci modul cum îl facem.
Într-o zi, un om mândru şi îngâmfat zicea unui vecin care venea de la biserică:
– Ce, sunt copil să mă tem de Dumnezeu? Şi vecinul credincios îi
spune:
– Rău faci că nu renunţi la această orbire sufletească!
Au trecut câţiva ani şi cel mândru şi necredincios vine la vecinul său şi-i spune:
– M-a dat fiul meu afară din casă. I-am făcut acte pe casă, cu obligaţia să mă îngrijească până oi muri. Şi acum m-a luat cu ciomagul şi m-a alungat.
Cel credincios i-a răspuns:
– Nu te supăra, vecine dar se vede treaba că fiul dumi-tale te-a auzit când spuneai că nu te temi de Dumnezeu, şi auzindu-te ba azi, ba mâine, şi-a zis şi el: Dacă tata nu se teme de Dumnezeu, de ce m-aş teme eu de tata?! Şi de aceea te-a alungat, dar vinovat de asta nu e fiul, ci numai dumneata.
Omul a pus capul în pământ şi a plecat fără să mai zică ceva.
Un mare pustnic al Bisericii noastre a spus că Dumnezeu locuieşte într-un suflet curat, o inimă bună, îngăduitoare, iubitoare, miloasă, este semnul prezenţei lui Dumnezeu. Acolo este Dumnezeu şi acolo este şi fericirea. Încrede-te în El.
Un farmacist a fost trezit într-o noapte de un copil care i-a cerut urgent o doctorie pentru mama lui. Farmacistul i-a făcut-o şi i-a dat-o, iar copilul a plecat grăbit. Punând la loc borcanele din care luase medicamente, observă cu groază că, din greşeală, pusese în doctorie o otravă puternică.
A ieşit repede după copli, l-a strigat, dar degeaba. Atunci farmacistul, care era un om credincios, s-a aşezat în genunchi în faţa icoanei şi a cerut ajutorul lui Dumnezeu să împiedice această nenorocire. Abia s-a ridicat de la rugăciune că s-a trezit cu băiatul înapoi la uşă plângând şi zicând că a căzut şi a spart sticla cu doctoria.
Farmacistul a mulţumit lui Dumnezeu şi i-a făcut altă doctorie.
Iată ce înseamnă să te temi de Dumnezeu şi să ai încredere în ajutorul Lui!