Aerul polar care a pătruns în aceste zile în ţară a dus la scăderea drastică a temperaturilor mai ales în zonele înalte. Şi în zona montană dâm-boviţeană, frigul şi-a spus cuvântul. De altfel, salvatorii montani din Dâmboviţa avertizaseră că în următoarele zile temperaturile în zona înaltă a judeţului Dâmboviţa vor scădea, înregistrându-se valori negative şi chiar vor permite depunerea primului strat de zăpadă. În aceste condiţii este necesar să treceţi atât la echipamentul, cât şi la conduita de iarnă, ne-au avertizat salvamontiştii.
Şi la baza muntelui, la Salvamont Dâmboviţa, condiţiile meteo au permis depunerea unui strat subţire de zăpadă. Spre sfârşitul săptămânii, adică joi vom ajunge la temperaturi specifice acestei perioade. Maximele vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, iar minimele vor coborî până la -7 grade. În zona de munte vor cădea primele precipitaţii mixte, iar în zona subcarpatică va ploua. Vineri vremea va fi mai rece decât normalul acestei perioade, cu temperaturi cuprinse între 1 şi 9 grade, iar noaptea mercurul din termometre va arăta şi -9 grade. Primii fulgi de zăpadă vor apărea în Moldova, dar şi în regiunile muntoase.
Temperaturi sub zero grade în zona Padina-Peştera Recomandările pe care salvamontiştii le fac turiştilor
Date: