Prin hotărârea definitivă pronunţată astăzi, 11.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondate toate apelurile formulate de asociaţiile Tenis Club Pamira, Tenis Club Olimp şi Triumf 2000 împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus înscrierea noii componenţe a organelor de conducere ale Federaţiei Române de Tenis, votată prin hotărârea Adunării Generale de Alegeri din 19.06.2019.
În consecinţă, înscrierea noii componenţe a organelor de conducere a fost confirmată cu titlu definitiv de instanţele de judecată.
Comitetul Director al FRT este compus din loan Ţiriac – Preşedinte, George Cosac, Răzvan ltu, Alina Cercel-Tecşor şi Adrian Marcu – Vicepreşedinţi.
Demersurile de înscriere în Registrul Federaţiilor a noilor organe de conducere au fost tergiversate timp de 1 an în principal din cauza acţiunilor abuzive ale asociaţiei Tenis Club Pamira, care a fost şi amendată de Tribunalul Bucureşti pentru exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale. Această tergiversare a condus la pierderea de către FRT a finanţării din partea MTS pentru anul în curs, aspect ce a afectat şi afectează nedrept şi grav dezvoltarea tenisului românesc, în special sectorul de copii şi juniori.
Contrar credinţei manifestate de asociaţia Tenis Club Pamira, formularea de multiple cereri şi acuzaţii lipsite de temei şi defăimătoare nu poate înfrânge adevărul judiciar constatat printr-o hotărâre judecătorească cu caracter definitiv.
TENISUL ROMÂNESC Şl-A ALES CONDUCEREA
Date: