Pe Sfinţii Părinţi, Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul şi loan Gură de Aur, îi sărbătorim laolaltă, ca pe cei mai mari învăţători şi păstori ai Bisericii, din toată istoria creştinătăţii. Viaţa lor sfântă şi învăţăturile lor alcătuiesc nişte îndreptare de credinţă şi de viaţă, vrednice de toată lauda şi încrederea. Ei arată la treapta cea mai înaltă „drumul împărătesc în Biserica lui Hristos. Ei sunt adevăraţii ctitori ai Ortodoxiei şi pentru că, pe lângă darul tălmăcirii Sfintelor Scripturi, ei s-au învrednicit şi de înalta treaptă a arhieriei, fiind cunoscuţi îndeobşte sub numele de Sfinţii Trei lerarhi. Ei au trăit toţi cam în aceeaşi vreme, adică în secolul IV, şi toţi trei au adus Ortodoxiei şi Bisericii chezăşia şi strălucirea sfinţeniei unor oameni cu înaltă stiinţă de carte, cunoscând, adică, nu numai adâncurile învăţăturii lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, moştenită de la Apostoli , ci preţuind, de asemenea, şi toată ştiinţa şi filosofia păgână a vremii lor. Vieţuind, apoi, în anii când Biserica creştină, abia scăpată din prigonirile sângeroase ale împăraţilor romani, ajunsese primejduită de ereziile de la dreapta credinţă, din pricina mulţimii învăţăturilor greşite ce apăruseră, Sfinţii Trei Ierarhi au dus o luptă grea şi fără încetare, pentru adevărata înţelegere, pentru păzirea dreptei credinţe apostolice, cu privire îndeosebi la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seamă Taină a credinţei creştine. Si învăţătura lor a rămas învăţătura ortodoxă, de atunci, de azi şi dintotdeauna. Fiind toţi trei mari ierarhi ai Bisericii, au folosit amvonul, dar fiecare din ei în felul său. Sfântul Vasilie, de pildă, a fost totodată şi păstor al mirenilor, dar şi mare îndrumător al călugarilor. Cele mai vestite cuvântări ale lui, din amvon, sunt tâlcuiri din Cartea Facerii şi tâlcuiri la Cartea Psalmilor. Cât priveşte rânduielile date de el călugărilor acum 16 veacuri, ele dăinuiesc şi astăzi. Vrednic de însemnat este locul pe care Sfântul Vasilie îl dă muncii, alături de rugăciune, în viaţa călugărilor. Cu adevărat învaţător al mirenilor, el uneşte cuvântul cu faptele, chemând pe cei bogaţi să sprijine aşezămintele creştine întemeiate de el, pentru ajutorarea săracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi şi neputincioşi din cetate. Mai amintim, în sfârşit, că Sfântul Vasilie şi Sfântul Ioan Hrisostom s-au străduit şi cu înfrumuseţarea şi desăvârşirea Sfintei Liturghii din timpul lor, şi cele două Liturghii: Liturghia Sfântului Ioan şi Liturghia Sfântului Vasilie poartă şi astăzi numele lor şi se săvârşesc în Biserica Ortodoxaă, aşa cum le-au lăsat ei. Tot în felul său, a folosit amvonul şi Sfântul Grigorie de Nazianz. Vorbitor înnăscut, poet şi mare teolog, Sfântul Grigorie şi-a câştigat renumele de „Cuvântător de Dumnezeu”, adică renumele de teolog, tălmăcind pe înţelesul oamenilor din timpul lui Taina Sfintei Treimi. Chemat la Constantinopol, cetate care căzuse atât de mult în rătăcirea lui Arie, încat în toată capitala imperiului nu mai rămăsese decât o singură biserică ortodoxă, biserica învierii, după cinci ani de cuvântări în această biserică, starea lucrurilor s-a schimbat şi, în toată capitala, nu mai rămăsese decât o singură biserică, a lui Arie, toate celelalte fiind ortodoxe. Pentru aceasta a şi fost el ales patriarh al Constantinopolului. Puţini teologi s-au ridicat la înălţimea şi la adâncimea teologiei lui. Cele mai vestite din cuvântările lui sunt Cele cinci Cuvântări Teologice, ţinute de el în biserica învierii din Constantinopol. în ceea ce priveşte pe Sfântul loan Gură de Aur, acesta a folosit amvonul, mai ales pentru învăţarea mirenilor, chemându-i spre întoarcerea la Dumnezeu şi la milostenie, de la cei mai smeriţi, până la cei mai semeţi, îmbărbătându-i şi dojenindu-i şi dându-le ca pildă viaţa sa de nevoinţă, dar şi dârza bărbăţie. A fost socotit ca cel mai iscusit vorbitor, pe care l-a avut Biserica. Drept mărturie a cuvântărilor lui, el a lăsat Bisericii Tălmacirea Evangheliei după Matei şi Tălmacirea celor 14 Epistole ale Sfântului Pavel. Opera lui scrisă reprezintă o adevărată evanghelie practică. Pentru viaţa şi activitatea lor, precum şi pentru roadele aduse misiunii Bisericii, Sfinţii Trei Ierarhi sunt cinstiţi în lumea creştină, dar mai ales în Răsărit, ei reprezentând pilde de trăire a Evangheliei lui Hristos pentru noi toţi.
Pr. Prof. Badea Marian Seminarul Teologic Ortodox Târgovişte
TEOLOGIA ŞI SLUJIREA SFINŢILOR TREI IERARHI
Date: