Termosistem modern la sediul primăriei din Voineşti

Date:

Când rostim proverbul „Omul sfinţeşte locul” ne referim la acei oameni în urma cărora se vede ceva. De multe ori acestora li se mai şi neagă valoarea tocmai pentru că insistenţa cu care aceştia se remarcă doar făcând fapte şi lucruri pe placul societăţii, fără să dorească să fie priviţi ca excepţii şi recompensaţi pentru asta, stârneşte şi invidia şi, poate, ura celor care privesc societatea un mijloc de-aş atinge interesele personale sau jocurile politice.
Vedem şi astăzi, cu toţii că omul sfinţeşte locul în comuna dâm-boviţeană Voineşti.
Prin munca admnistraţiei locale condusă de edilul Sandu Gabriel şi viceprimarul Constantin Popa, Voineştiul este o comună care s-a transformat radical din punct de vedere administrativ în ultimii ani şi cu cea mai eficientă administraţie din judeţ. Nu o spunem noi, investiţiile implementate cu succes vorbesc de la sine. Una dintre recentele investiţii finalizate la nivelul comunei Voineşti este cea prin care s-a realizat termosistemul pentru clădirea Primăriei. Termosistemul s-a realizat cu vată bazaltică ignifugă pe o suprafaţă de 1.200 mp. Tot în cadrul acestui proiect, au fost schimbate jgheaburile şi burlanele. S-au realizat şi zugrăveli exterioare cu vopsea lavabilă de exterior, combinaţie alb cu gri. Valoarea totală a investiţiei este de 150.000 lei, realizată din bugetul local.
Alte investiţii, în plin proces de implementare
Au fost asfaltate nouă străzi în satul Izvoarele (ambele straturi) pe o lungime totală de 2,8 km. Se lucrează în ritm alert şi la grădiniţa cu două săli de grupă în satul Izvoarele. S-a postat pe SICAP proiectul intitulat „Modernizare prin asfaltare strada Cândea în satul Gemenea-Brătuleşti şi străzile Fermei şi Pomicultorilor în satul Onceşti”. După evaluarea ofertelor şi încheierea contractului de lucrări, se va trece la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. A fost finalizat termosistemul la primăria comunei Voineşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...