Echipa de baschet a clubului nostru a susţinut vineri seară un prim meci amical cu Montana 2003, campioana Bulgariei, participantă în Liga Adriatică. Un test apreciat de conducerea tehnică, chiar dacă rezultatul a fost favorabil gazdelor, 79-73 (23-14, 1917, 13-26, 24-16)..
„Sunt mulţumit de jocul prestat, de atitudinea pe care au arătat-o toate jucătoarele. A fost un prim test foarte util pentru această perioadă. Trebuie să ţinem cont că cele două americance au ajuns în România ieri, au călătorit mai bine de 24 de ore, astăzi au făcut antrenament cu echipa şi au ţinut să evolueze în primul joc.
De asemenea, Stoenescu, Irimia şi Kilin s-au întors luni de la lotul de 3 3 al României, lucrând doar trei zile împreună. Vom analiza jocul şi sperăm să creştem de la meci la meci. Timpul ne este un adversar, dar mă bazez pe experienţa unor jucătoare şi pe dorinţa de afirmare a celor tinere”.
Revanşa se joacă astăzi tot în Bulgaria, după care echipa va reveni la Târgovişte, pentru a pregăti dubla cu CSM Târgu Mureş, din Turul 1 al Cupei României, programată pentru 26 şi 29 septembrie. CSM Târgovişte: A. Stoenescu 20 (2 3), M. Coker 15 (1), P. Poole 9 (2), G. Irimia 8, L. Toma 6 (1), L. Vaida 5 (1), A. Ghită 4, C. Popescu 4, A. Chivu 2, D. Tănase, T. Kilin. Antrenori: Cătălin Tănase, Marian Enache. Director sportiv: Ioan Valerian.
TEST UTIL CU MONTANA 2003. CAMPIOANA BULGARIEI CSM TÂRGOVIŞTE STRÂNGE RÂNDURILE
Date: