Preot loan ŞTEFĂNESCU
Dumnezeu iubeşte omul. El nu se poate mânia, căci cel care iubeşte nu se mânie niciodată pe cel care îl iubeşte, orice ar face; chiar dacă trebuie să-l îndrepte prin certare, o face din dragoste şi cu dragoste. Fără să se schimbe din cauza păcatelor noastre, Dumnezeu se poate mâhni, dar nu se poate mânia. Mâhnirea poate începe alături de iubirea Lui, fără ca El să se schimbe în iubirea Sa. Şi mâhnirea este o formă a iubirii Lui!
Mulţi se întreabă de ce Judecata de Apoi se mai numeşte „înfricoşătoarea Judecată?”
Se numeşte aşa pentru că noi o vom trăi înfricoşaţi, deşi Dreptul Judecător va fi blând şi iubitor. Nici măcar nu a avut în vedere pedepsirea noastră, căci din cuvântul adresat de El celor mântuiţi am aflat că dintotdeauna le pregătise oamenilor moştenirea împărăţiei: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, şi moşteniţi împărţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii”. înfricoşarea noastră în faţa morţii şi judecăţii vine din mai multe motive. în primul rând pentru că la moarte vom vedea că există ceea ce poate n-am crezut în timpul vieţii: judecată, viaţă veşnică, rai şi iad. în al doilea rând, din cauza prezenţei hidoşilor diavoli care ne pârăsc şi cu lucruri pe care nu le-am făcut, numai să ne obţină lângă ei în iad. în al treilea rând, pentru că la moarte vălul se ia de pe mintea tuturor şi fiecare îşi va înţelege păcătoşenia la adevărata gravitate şi cu conştiinţa trează îşi va fi sieşi un aspru judecător. Şi poate cel mai mult vom fi înfricoşaţi de înălţimea modelului cu care vom fi comparaţi: Hristos, Fiul lui Dumnezeu, întrupat ca Fiul Omului. Nu vom fi comparaţi cu ceilaţi oameni, şi să avem nădejdea că alţii sunt mai răi ca noi; nu vom fi comparaţi între noi, ci toţi după acelaşi etalon: pilda dată de Hristos ca om. Cum să nu ne înfricoşeze certitudinea că nu vom face faţă comparaţiei?! Avem nevoie de mila lui Dumnezeu… şi nu prea mai găsim în noi înşine destule motive să ne-o dea.
înfricoşător lucru, nu-i aşa? De aceea se şi numeşte judecata din urmă „înfricoşătoare”, pentru înălţimea standardului de „fiu al lui Dumnezeu”, pe care trebuie să-l îndepinim, pentru dificultatea răspunsului ce avem de dat, şi nu pentru asprimea Judecătorului, care, aşa cum am spus, este Dumnezeu – iubire. Deşi va fi o instantanee judecată de obşte, fiecare va fi ca şi singur în faţa lui Dumnezeu, ceilalţi fiind prezenţi doar prin consecinţele bune sau rele ale faptelor noastre în viaţa
lor.
Dreptatea lui Dumnezeu este cea care face necesară şi judecata. Am fost creaţi, astfel încât să fie necesar a da socoteală de felul în care am trăit pe pământ. Am primit la facere chipul lui Dumnezeu, adică puteri sufleteşti pe care le are şi Dumnezeu: a iubi, a voi, a dori, a respinge, a raţiona. Am primit şi porunca de a ridica chipul la asemănare, ceea ce se poate folosind aceste puteri sufleteşti asemenea lui Dumnezeu, adică: să iubim ce iubeşte El, să dorim ce doreşte El, să respingem ce respinge El şi aşa mai departe.
Aşadar, prin chipul lui Dumnezeu dat nouă la facere, avem puteri sufleteşti prin care putem recunoaşte şi face binele, şi putem primi de la Dumnezeu plus de har care va spori aceste puteri. Avem conştiinţa care ne arată răul şi ne mustră pentru el. Avem libertatea de a alege între bine şi rău. Ce sens ar mai avea judecata fără libertatea alegerii? Alegând binele, omul identifică voia sa cu cea a lui Dumnezeu şi sporeşte astfel asemănarea cu El. Despărţiţi de Dumnezeu, în lipsa harului, puterile sufleteşti se modelează în chipul relei utilizări spre care ne sfătuieşte diavolul şi astfel, schimonosiţi de păcat ajungem asemănători cu el. Păcatele făcute la îndemnul vrăjmaşului ne deformează chipul primit la naştere şi refăcut la Botez. Schimonosiţi de păcat ajungem să semănăm cu diavolii al căror sfat l-am urmat păcătuind. însă Dumnezeu-iubire nu repudiază pe nimeni, ba chiar se mâhneşte că nu mai avem potrivirea de chip cu El ca să putem rămâne lângă El.
Deci la judecată nu ne va fi apreciat gradul de vinovăţie în sens catolic, ci gradul de asemănare cu Dumnezeu. Spune Sf. Simeon Noul Teolog: „în viaţa viitoare creştinul nu este întrebat dacă a renunţat la întreaga lume pentru Hristos, dacă şi-a dat averea la săraci, dacă a postit şi a făcut privegheri de noapte, dacă a plâns şi s-a jertfit pentru păcatele lui… ci va fi cercetat dacă se aseamănă cu Hristos, aşa cum un fiu se aseamănă cu tatăl său”. Ca la piaţă: unui agricultor i se evaluează produsele, nu munca, dar calitatea lor este strâns legată de sudoarea depusă.
Aşa că asemănarea cu Dumnezeu, dobândită, este un fel de compatibilitate de a fi alături de Dumnezeu sau alături de diavoli, la o eventuală asemănare cu ei. Judecata nu face altceva, decât să consacre comuniunea statornică pe care ai avut-o în viaţa aceasta. Nu e vorba nici de pedeapsă, nici de răsplată: vom primi pur şi simplu rodul pomului pe care l-am crescut. Depinde doar de ce va fi găsit atunci în inima noastră. „în cele în care te voi găsi, în acelea te voi judeca” -ne-a spus Domnul!
Ca să nu ne fie frică de moarte şi de judecată, trebuie să fim pregătiţi pentru moarte şi cea mai bună pregătire este gândul la moarte. „Ţine-ţi gândul la moarte şi în veac nu vei păcătui”. De ce? Pentru că sufletul ştie că odată cu moartea vine judecata (de care mulţi am uitat).
Aşadar, să ne străduim să devenim asemănători cu El, ca la judecată să fim număraţi cu cei de-a dreapta Sa şi să rămânem cu El în veşnicie.
Ţi-e frică de moarte? De ce?
Date: