FC Hermannstadt a câştigat, scor 2-1, meciul susţinut, duminică, în deplasare, în compania echipei Chindia Târgovişte, în etapa a treia din play-out-ul Superligii.
Chindia a deschis scorul prin golul marcat de Popa, în minutul 15. Pentru FC Hermannstadt au punctat Alhassan ’79 şi Opruţ ’90+2.
„Dezamăgitor, în condițiile în care noi am dominat jocul. Ei, în afară de câteva lovituri libere, nu au reușit altceva. Dar acesta este fotbalul. Nu am reușit să ne desprindem, am avut două-trei ocazii imense. Au venit acele două goluri ca urmare a unui corner și a unui aut, dar acestea sunt niște probleme pe care le-am mai avut.
Când ai 1-0 te gândești că trebuie să conservi rezultatul. Chiar dacă ne-am retras, nu cred că ne-au supus unei presiuni extraordinare, dar lipsa noastră de concentrare a făcut să pierdem acest joc. Din păcate, nu am reușit să câștigăm nici măcar un punct astăzi. (n.r. despre afirmațiile lui Măldărășanu) Nu folosesc asemenea cuvinte. Problema lui, nu vreau să comentez ce spune celălalt antrenor”, a declarat Toni Petrea, potrivit Digi Sport.
Clasamentul în play-out:
7. FC U Craiova – 26p
8. Petrolul – 24p*
9. FC Voluntari – 22p
10. FC Hermannstadt – 21p
11. FC Botoșani – 20p*
12. U Cluj – 20p
13. Chindia – 19p
14. UTA Arad – 18p
15. FC Argeș – 14p*
16. CS Mioveni – 11p*
* – un meci mai puțin.