AVERTISMENT! Urşii dau târcoale în comuna Gura Ocniţei, jandarmii recomandă prudenţă maximă.
Pentru prevenirea situaţiilor de pericol în localităţile din judeţul Dâmboviţa, unde a fost semnalată prezenţa urşilor, jandarmii recomandă cetăţenilor următoarele:
- nu depozitaţi deşeurile menajere la întâmplare, ci puneţi-le într-un tomberon care poate fi blocat;
- evitaţi consumul în aer liber de alimente cu miros puternic, cum ar fi peştele la conservă, laptele condensat sau fructele confiate;
- nu lăsaţi în maşină resturi de carne, peşte sau fructe cu miros puternic;
- nu depozitaţi alimente, cosmetice sau pastă de dinţi în curte sau în zone uşor accesibile;
- dacă aţi făcut grătar sau aţi gătit la ceaun, spălaţi toate ustensilele şi depozi-taţi-le în casă;
- nu lăsaţi hrana animalelor în afara gospodăriei, iar după hrănirea acestora spălaţi cât mai bine recipientele din care au fost hrănite şi ţineţi-le înăuntru;
- dacă vedeţi un urs, nu încercaţi să îl hrăniţi sub nicio formă şi mai mult nu îi atrageţi atenţia;
- dacă vedeţi un urs când călătoriţi cu maşina, nu urmăriţi animalul şi nu ieşiţi din autoturism sub nicio formă;
- nu vă faceţi fotografii selfie cu urşii, oricât de inofensivi ar părea;
- evitaţi pe cât posibil să vă deplasaţi singuri în afara gospodăriilor, în zone împădurite;
- apelaţi numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita ajutorul autorităţilor.