De la 1 ianuarie 2013, reţeta electronică a devenit obligatorie în România. De la 1 iulie anul trecut, medicii de familie dâmboviţeni au prescris reţete electronice pacienţilor, pentru a se acomoda cu sistemul, dar şi pentru a sesiza eventualele probleme cu care se confruntă. Au trecut şase luni de atunci, reţeta electronică a devenit obligatorie în toată ţara şi se pare că toţi medicii de familie din judeţul nostru s-au acomodat cu noul sistem. Potrivit unor date furnizate de Casa de Asigurări de Sănătate Dâm-boviţa, în sistem au fost prescrise electronic 148.683 de reţete electronice. Tot conform datelor furnizate de CJAS Dâmboviţa, toate cele 183 de farmacii şi oficine locale aflate în relaţie contractuală cu casa sunt pregătite tehnic să elibereze medicamente de pe reţete electronice: „În luna iulie 2012 au prescris reţete în format electronic 76 de medici de familie. În august, 108 medici de familie, în septembrie numărul medicilor a crescut la 134, în luna octombrie la 173 de medici, în noiembrie la 192, iar în decembrie numărul medicilor de familie care au prescris reţete electronice a fost de 229 din totalul de 235 aflaţi în contract cu CJAS Dâmboviţa. De la 1 ianuarie 2013, toţi cei 235 de medici de familie aflaţi în relaţie contractuală cu CJAS Dâmboviţa utilizează prescripţia electronică în exclusivitate, atât în format „online”, cât şi „offline la cabinet” şi „offline la domiciliu”. Din totalul de 183 de farmacii şi oficine locale de distribuţie aflate în relaţie contractuală cu CJAS Dâmboviţa, toate eliberează la acest moment prescripţii medicale în format electronic”, a afirmat ec. Georgeta Zaharia, preşedinte CJAS Dâmboviţa.
Toţi medicii de familie şi farmaciile dâmboviţene prescriu şi eliberează reţete electronice
Date: