Şapte persoane, printre care trei minori, au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte după ce două maşini s-au ciocnit frontal pe DN 71, în localitatea Brăteşti. Din primele cercetări ale poliţiştilor, se pare cu unul dintre şoferi nu a acordat prioritate în momentul în care a virat la stânga. La faţa locului au sosit patru ambulanţe şi un echipaj de la descarcerare. Din fericire, niciunul dintre cei răniţi nu este în stare gravă. Traficul pe DN 71 Târgovişte -Bucureşti a fost blocat pe ambele sensuri aproximativ o oră. Accidentul a avut loc în momentul în care unul dintre şoferi a virat la stânga pe un drum lăturalnic fără să dea prioritate maşinii care circula din faţă. în urma impactului unul dintre autoturisme s-a răsturnat, iar toate cele şapte persoane care se aflau în cele două maşini, printre care o fetiţă de 8 ani şi doi băieţi de 14 ani, au suferit leziuni uşoare. La faţa locului au sosit şi poliţiştii, care au deschis o anchetă. Oamenii legii au deschis acum un dosar penal pe numele şoferului vinovat, acesta urmând a fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă.