Tragedia siriană

Moare prea multă lume în Siria. Civilii au ajuns victime sigure. Damascul, principalul oraş al opoziţiei, a ajuns un imens cimitir. Pentru moartea copiilor, bărbaţilor şi femeilor din Damasc nu este de vină doar actualul guvern aflat la putere, guvernul Bachar el-Assad, vinovaţi sunt şi ruşii, care sprijină cu armament pe Bachar el-Assad, de vină sunt şi americanii ce alimentează cu bani şi tehnică de luptă opoziţia, de vină este şi Uniunea Europeană care, zgândărită de francezi, ce nu pot uita că Siria a fost până la 1945 colonia lor, oferă sprijin material opozanţilor lui el-Assad. Săptămâna trecută, dacă mai aveţi timp să vă aduceţi aminte, a avut loc cel mai groaznic masacru al populaţiei civile, din Damasc, folosindu-se armele chimice. Joi şi vineri, americanii occidentalii s-au comportat ca şi cum nimic groaznic nu s-ar fi întâmplat în Siria. Sâmbătă, scandalul internaţional declanşat de opoziţia siriană nu a mai putut fi declanşat. Astfel, Satele Unite, pentru a salva imaginea sa planetară de justiţiar, a intrat în acţiune. Deocamdată, la nivel de vorbe goale. Pe scurt, timp de 40 de minute, Barack Obama, preşedintele americanilor, a discutat prin telefon cu David Cameron, prim-ministrul Angliei, despre atacul cu arme chimice care, după cum spune opoziţia siriană, ar fi provocat moartea a aproape o mie de persoane. Deocamdată, nu s-a făcut publică decizia finală a celor doi, referitor la problema siriană. Tot ce se ştie în plus, este faptul că John Kerry, cel de-al 68 secretar de stat al SUA, echivalentul unui prim ministru european, l-a tras de urechi pe omologul său sirian, Walid Al-Mualem, întrebându-l de ce Bachar el-Assad blochează accesul observatorilor internaţionali în Damasc şi distruge dovezile atacului declanşat împotriva opoziţiei, populaţia oraşului fiind victimă sigură a conflictului dintre guvern şi opoziţie. Formal, Statele Unite nu au rupt relaţiile cu Siria, dar acum optsprezece luni şi-a închis ambasada din Damasc şi l-a chemat în Statele Unite pe Robert Ford, ce ajunsese să colaboreze pe faţă cu opoziţia siriană. în ceea ce priveşte Armata siriană liberă, constituită de opoziţie, aceasta a garantat că va asigura securitatea anchetatorilor ONU ce vor veni în Damasc.
Pentagonul a declarat oficial că va-ntări prezenţa sa în Mediterana, folosind dotarea US Navy. Astfel, Statele Unite vor avea în Mediterana patru distrugătoare, cu unul în plus faţă de câte erau până acum prezente. Oricum, se vor face eforturi pentru oprirea masacrării populaţiei Damascului şi uciderea membrilor opoziţiei siriene pe teritoriul întregului stat arab. Se pare că şefii de stat major ai marilor state occidentale, plus ai Statelor Unite şi din Orientul Apropiat, se vor întâlni, dacă vor fi de acord, în zilele următoare, în lordania, pentru a discuta problema siriană.
Coşmarul
Miercuri a fost cea mai de groază zi a Damascului. Bombardamentul cu arme chimice a fost aşa de intens încât aveai impresia că guvernul el-Assad vroia să extermine, într-o singură zi, întreaga populaţie a oraşului. în noaptea respectivă toţi medicii din spitalul clandestin din cartierul Zamalka s-a răspândit prin oraş pentru a da ajutor medical victimelor. Trebuie menţionat că atacul declanşat de armata guvernului, în primele minute de după răsăritul soarelui, a lovit nemilos periferiile de est şi vest ale Damascului. Atacul a fost aşa de masiv, încât a lăsat impresia că iadul, cu mic cu mare, invadase Damascul. Zeci de locuitori, dintre cei ce mai erau capabili să meargă, au invadat spitalele. După cum au relatat ulterior medicii, mulţi nu au mai apucat decât să moară pe treptele şi culoarele spitalelor. Au fost folosite 25.000 de fiole de atropină, 7.000 de hydrocortizon şi 35.000 de seringi. Practic, s-a folosit tot, dar nu a fost de ajuns. Oamenii au murit ca muştele. Dotarea centrelor medicale din cartierele Jobar şi Ain Tarma nu au putut face faţă pentru a salva vieţile celor aflaţi în agonie. în Ghouta-Est, conform bilanţului prezentat de medici, au fost 1.300 de morţi, din care 67% femei şi copii. Doar un sfert dintre locuitorii cartierelor Ghouta-Vest, Muadhamiya şi Daraya au murit din cauza bombardamentului clasic, restul, din cauza atacului cu arme chimice. Majoritatea victimelor au crezut că scapă refugiindu-se-n pivniţele ce le-au devenit cavou. Medicii şi jurnaliştii care n-au avut mănuşi de protecţie şi măşti au fost contaminaţi în timp ce încercau să salveze muribunzii. A fost o zi groaznică pentru medici. Disperaţi, unii îl implorau pe Allah, alţii plângeau în timp ce încercau să salveze ce se mai putea salva, din rândul victimelor. înfiorătoare a fost şi acţiunea de triere. Oameni ce lăsau impresia că pot fi salvaţi, intrau brusc în convulsii şi mureau pe loc.
Copiii au fost cele mai uşoare victime. Majoritatea nu s-au mai chinuit, au murit în somn. N-au mai avut timp să cunoască chinurile declanşate de gazul incolor şi inodor. După cum au spus unii sirieni scăpaţi cu viaţă, Allah a avut milă de copii, scutindu-i de suferinţa fizică. Nici la sfârşitul săptămânii trecute vo-luntarii nu au putut încheia operaţiunea de găsire a tuturor cadavrelor. Duritatea regimului este extremă. în Damasc mişună informatorii. Orice medic ce oferă clandestin îngrijiri în cartierele afectate de bombardamentul chimic este arestat. Guvernul a instituit puncte de control draco-nice. Nu mai este uşor să ajungi la cei suferinzi, fie rude, fie pacienţi. Şi totuşi, minunea s-a-ntâmplat. Medicii de religie creştină trec uşor de punctele de control, nefiind opriţi de soldaţii şi ofiţerii musulmani care au treabă doar cu ai lor. Şi totuşi… sunt aşa de puţini medici creştini în Damascul unde se moare pe capete chiar şi din lipsa îngrijirilor medicale.
La Moscova e duminică. Cu excepţia poliţiştilor, mafioţilor şi hoţilor toată lumea se odihneşte. Putin fredonează o melodie care-i plăcuse în tinereţe, gândindu-se la posibilele avantaje pe care le-ar avea „Mama Rusia” de pe urma războiului civil din Siria. în Moscova sau la Washington se moare şi se trăieşte.
în Damasc, doar se
moare.