TRANSFORMÂND CASELE NOASTRE ÎN ADEVĂRATE BISERICI, ÎNAINTĂM CU SPERANŢĂ SPRE BUCURIA ÎNVIERII

Date:

Cu ocazia duminicii a V-a din Sfântul şi Marele Post, în ziua de 5 aprilie 2020, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a săvârşit Sfânta Liturghie la Paraclisul arhiepiscopal Kretzulescu din Târ-govişte. Cu acest prilej a adresat un mesaj de speranţă şi încurajare, clerului şi credincioşilor din Eparhia noastră.
Mitropolitul Nifon a evocat faptul că Dumnezeu este Atotiubitor şi Atot-milostiv întotdeauna şi că El ne iubeşte pe fiecare în parte, în mod special şi deplin, iar mărturia supremă a iubirii Sale faţă de noi este faptul că El a venit în lumea noastră, S-a înnomenit, a pătimit, a murit şi a Înviat pentru noi şi pentru a noastră mân

tuire. El este Cel ce transformă orice lucru rău în bine,
Dumnezeu permite adesea ca noi să fim încercaţi, dar nu lasă niciodată ca încercările să fie mai mari decât puterile noastre, fiindcă El nu este un Tată care pedepseşte permanent potrivit greşelilor noastre, ci El este Dumnezeul Iubitor şi nu este deloc asemenea unui procuror nemilos al scăderilor noastre din trecut. Dimpotrivă, atunci când se înmulţeşte pericolul şi păcatul, se înmulţeşte şi harul şi ajutorul Său. El ştie cel mai bine spaimele şi fricile noastre, temerile şi neputinţele noastre, tocmai de aceea a intrat în fragilitatea noastră omeneasca pentru a ne arăta solidaritate, ajutor şi a ne da speranţă şi putere. În aceste zile, necesarele restricţii pentru eradicarea pan-demiei cu noul coronavirus, au transformat casele multora în biserici vii, în spaţii de rugăciune şi de meditaţie, de aprofundare al rostului nostru duhovnicesc, în adevărate chilii, asemenea anahoreţilor din vechime, petrecând în izolare vremea postului, pentru ca prin Crucea renunţărilor noastre, să ne bucurăm, la vreme potrivită de frumuseţea comuniunii publice, de Înviere ca sărbătoare şi ca stare de har permanentă a noastră, a creştinilor. Asumându-ne aceste restricţii ca necesare, să încercăm a le transforma în scări către cer, în mijloace de înnoire spirituală, răscumpărând timpul hărăzit nouă spre mântuire în aceste zile de sacrificiu, conştientizând marele dar al vieţii, bucuria comuniunii, precum şi frumuseţea fragilităţii umane în care este prezent mereu Dumnezeu şi aproapele nostru. Să lăsăm frica, teama, panica şi spaima trecutului, îmbrăţişaţi de iubirea Pre-amilostivului Dumnezeu şi să ne orientăm către bucuria prezentului şi speranţa de viitor, întru bucuria

şi lumina Învierii lui Hristos, Domnul păcii , al bunei rânduieli şi al iubirii de oameni.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Mașină de familie sau mașină sport?

Fiecare șofer are visuri diferite atunci când vine vorba...

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...