Poliţia actionează permanent pentru combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul operaţiunilor economice cu produse cerealiere şi de panificatie. Marţi de dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari au oprit pe DN 7, pe raza localităţii Bâldana, o autoutilitară condusă de un bărbat de 25 de ani, din Buftea.În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că şoferul, angajat la o societate comercială din Bucureşti, transporta 1300 de pâini, 120 de covrigi şi 85 de produse de panificaţie, fără a deţine documente justificative de provenienţă.Bunurile urmau să fie livrate către diverşi agenţi economici din Tărtăşeşti, Slobozia Moară şi Produleşti.Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5000 de lei.Totodată, poliţiştii au confiscat contravaloarea produselor transportate. Poliţiştii continuă acţiunile în sistem integrat pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului şi combaterea ilegalităţilor în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane.