Începând de sâmbăta, 1 octombrie, intră în vigoare facilităţile pentru transportul public, acordate prin hotărâre de consiliu local, elevilor din cartierele Priseaca şi ANL, studenţilor UVT care locuiesc în Târgovişte şi pensionarilor ale căror pensii nu depăşesc 800 de lei. În acest context, primarul Cristian Stan a declarat că personalul angrenat face tot posibilul pentru ca cererile pentru luna octombrie să fie rezolvate cu operativitate, să fie eliberate în timp util abonamentele şi tichetele de călătorie. În cazul studenţilor cu domiciliul în oraş, Primăria Târgovişte suportă jumătate din preţul abonamentelor, diferenţa urmând să fie decontată de Universitatea Valahia. Aceştia trebuie să se prezinte la sediul AITT, unde vor plăti jumătate din costul abonamentelor, urmând să îşi recupereze banii de la UVT.
Pentru elevii cu domiciliul în Priseaca sau Cartierul ANL şi pentru pensionari, cererile se pot depune la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială, situat pe Calea Domnească, la Centrul de Zi pentru Adulţi cu Dizabilităţi, situat pe Calea Bucureşti şi la Cantina de Ajutor Social, din b-dul Tudor Vladimirescu.
Dacă elevii şi studenţii vor primi abonamente lunare cu câte două călătorii pe zi, în cazul pensionarilor a fost agreată varianta acordării tichetelor de călătorie, câte două pentru fiecare zi, deconturile către transportator urmând să se facă în funcţie de numărul tichetelor utilizate. Primarul Cristian Stan a atras atenţia că tichetele şi abonamentele nu sunt transmisibile şi că vor fi efectuate controale în mijloacele de transport în comun.
Transport public gratuit pentru elevii din cartierele Priseaca şi ANL, studenţi şi pensionarii cu venituri mici
Date: