Tratament de înfrumuseţare a omului

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Omul este singura fiinţă care îşi poate înţelege frumuseţea şi care poate dori în mod conştient să fie şi mai frumos. De fapt „omul” este cu adevărat frumos. Nimic nu îi lipseşte şi nimic nu îi mai trebuie adăugat. Orice schimbare, fie ea cât de mică, îl transformă, îl ridică sau îl coboară într-o ordine care nu îi mai aparţine. Frumuseţea nu se cumpără, nu se negociază, pur şi simplu o ai sau nu. Orice încercare de a o imita începe să semene cu o simplă caricatură pe care o aduci propriului tău chip. A-ţi modifica chipul începe să semene cu acel bal mascat la care îţi pui o mască de circumstanţă, cu care ieşi în lume fără a fi tu însuţi, fără a vrea să fii tu însuţi. A te ascunde în spatele unei măşti, înseamnă a te folosi de acea dublă personalitate care caracterizează pe mulţi dintre noi. Vrei să te prezinţi în faţa lumii altfel de cum eşti – într-o stare de minciună. Mereu căutăm să plăcem celorlalţi, mereu simţim nevoia să ieşim în evidenţă.
Nu are importanţă cu ce risc. Ne place să vedem mereu ochii celorlalţi că ne privesc, să ne vedem mereu invidiaţi. Nu mai avem puterea să ne căutăm şi să ne judecăm pe noi, ci ochiul celuilalt a devenit măsura vieţii mele. Acelaşi etalon josnic al celor mulţi, care obligă la o apariţie în lume ieşită din comun, ascunde mai mult decât minimul bunului simţ. Poate că nici măcar
atât.
De ce omul trebuie să imite? De ce haina trebuie să-l facă mai frumos şi nu caracterul şi faptele? De ce trebuie să „strigi” după privirile celorlalţi? Pentru că cine refuză acest joc al modei, riscă să fie scos din catalogul plăcerilor acestei lumi. Am devenit nu oameni frumoşi, ci picioare frumoase, talii provocatoare. Omul de azi a uitat că ceea ce are unic, frumos şi de neînlocuit este chipul (după chipul lui Dumnezeu) şi nicidecum picioarele. Am uitat să vedem chipul lui Dumnezeu în fiecare dintre noi.
Ne dezbrăcăm înainte de a fi nevoie să fim dezbrăcaţi. Ne aruncăm inconştienţi în vâltoarea unor patimi ruşinoase, fără a calcula consecinţele. Ne lăsăm prădaţi de privirile celorlalţi, fără a gândi că păcatul începe mai întâi de toate cu gândul. Nu înţelegem că majoritatea celor din jur nu va putea să vadă eul nostru, ceea ce suntem noi de fapt, privind goliciunea noastră, ci ne va transforma în obiecte de plăcere, actori ai imaginaţiei lor bolnave, murdare şi obscene.
Adevărata frumuseţe a omului este Dumnezeu. Avem sfinţii izvorâtori de mir, care în timpul vieţii au folosit ca tratament de înfrumuseţare: izolare, tăcere, rugăciune, post. Iar Hristos i-a făcut pe unii aşa de frumoşi încât şi viermilor le-a fost ruşine să se atingă de ei şi au rămas între noi fără să putrezească, ci să ne înveţe ce este acea frumuseţe plăcută Celui ce ne-a creat pe fiecare în parte.
Aşadar, ca tratament de înfrumuseţare, te invit la decenţă, la modestie şi la demnitate. Te invit să nu te cobori la stadiul de „momeală” publică. Ştiu că îţi doreşti recunoaşterea frumuseţii şi a supleţei tale, dar asta nu-ţi dă dreptul să inciţi la păcat.
Vreau să-ţi redau aici una dintre minunile lui Hristos. Exista un om demo-nizat care nu putea locui în cetate pentru violenţa şi ferocitatea lui. Deseori era legat cu lanţuri şi închis, dar acesta rupea lanţurile şi se întorcea în cetate sau în mijlocul unei turme de porci. Dar omul, fie el şi demonizat, de Dumnezeu tot are nevoie. Astfel că, la apropierea lui Hristos de acea cetate, diavolul din acel om, mai bine zis diavolii, au aruncat pe acest om la picioarele Domnului şi L-au întrebat: „Ce ai cu noi, lisuse? De ce ai venit să ne chinui înainte de vreme?” Hristos le cere să părăsească trupul acelui nefericit om, permiţându-le să intre în turma de porci ce aparţinea locuitorilor acelei cetăţi. Porcii sau aruncat în mare şi s-au înecat, iar omul s-a vindecat şi a dorit să rămână pentru toată viaţa lui împreună cu Hristos.
Aşadar, te invit să te diferenţiezi de turma de porci a acestei lumi. Tu nu ai nevoie de „machiajul” acestei lumi, ci de Dumnezeu. Dar El nu stă printre porci şi nici nu acceptă pe demonizaţi în jurul Său. Pe porci îi îndrăceşte, lăsându-i să-şi facă singuri viaţa, aruncându-se în mare; iar pe demonizaţi îi vindecă, îi umple de putere şi demnitate, îi face pur şi simplu oameni.
Dacă mai există un dram de credinţă în inima ta, dacă Dumnezeu mai reprezintă ceva pentru tine, atunci alege: Hristos sau porcii. Este o alegere vecină cu nebunia, dar trebuie făcută.
Te invit să cauţi frumuseţea sufletului. Este foarte important! Te invit la bucuria de a dărui lumii de azi adevărata frumuseţe şi de a privi chipul celuilalt ca pe un dar sfânt de la Bunul Dumnezeu.