Trei ofiţeri din cadrul Jandarmeriei Române au plecat în Afganistan, urmând să fie dislocaţi în cea de-a 13-a misiune încredinţată de NATO Jandarmeriei Române. Cei trei ofiţeri vor desfăşura misiuni de consiliere a efectivelor Poliţiei Afgane, pentru o perioadă de şase luni. Pentru a participa la această misiune, jandarmii au avut de trecut mai multe probe de testare a cunoştinţelor de specialitate, competenţe lingvistice în limba engleză, examen psihologic şi cel medical.
înainte de îmbarcare, la baza Aeriană 90, adjunctul inspectorului general, colonel Ionuţ Gabriel CÎMPANU, proaspăt întors din Afganistan, le-a transmis un mesaj de mulţumire din partea conducerii Jandarmeriei Române, asigurându-i totodată de întreaga susţinere pentru îndeplinirea ireproşabilă a acestei
importante misiuni de reprezentare a României.
în semn de apreciere şi recunoaştere, la sfârşitul lunii februarie, jandarmii celui de-al 12-lea contingent au fost premiaţi de şeful CSTC-A, general – locotenent John DEDRICK.
De asemenea, la acest moment, un jandarm român, colonelul Gabriel OANŢă, deţine funcţia de director adjunct al Departamentului de pregătire în cadrul Comandamentului Întrunit pentru Tranziţia Securităţii -Afganistan, acesta având misiunea de a coordona toate activităţile de pregătire şi consiliere a instituţiilor de securitate afgane. Până în prezent, Jandarmeria Română a dislocat 12 contingente în Afganistan şi participă la alte nouă misiuni internaţionale sub egida UE,
ONU şi OSCE.