Tribul Jarawa, ameninţat cu dispariţia

De multe ori, istoria are dovezi, societăţile civilizate au un comportament nesimţit, chiar genocidic, în relaţiile stabilite cu popoare inferioare din punct de vedere al evoluţiei tehnice. Deşi fiecare populaţie are, teoretic, garantat dreptul la demnitate, în realitate nu peste tot în lume este respectat acest principiu. în arhipelagul indian Andaman, pentru uneori câţiva biscuiţi, membri tribului Jarawa, ce trăiesc izolaţi de restul lumii, sunt umiliţi de către turişti sau, şi mai groaznic, de către vuaiorişti, indivizi consideraţi totuşi, din punct de vedere psihic, bolnavi. Deşi legea indiană interzice umilirea tribului Jarawa, profitând de faptul că aproape nu sunt controlaţi, poliţiştii şi negustorii din arhipelag organizează circuite turistice de foto-safari, în cadrul cărora femeile jarawa, pentru câţiva săculeţi cu alimente sau în schimbul a două sau trei banane ori biscuiţi, sunt puse să danseze goale în mijlocul drumului.
Tribul Jarawa numără 400 de membri, trăind într-o rezervaţie forestieră de 1.020 km2, pe insula Andamanul de Sud din cadrul arhipelagului omonim. Jarawanezi sunt una dintre foarte puţinele populaţii tribale din lume ce trăiesc şi acum în zorii comunei primitive. Sunt sinceri, extrem de naivi şi vulnerabili. Deşi poliţiştii din arhipelag sunt plătiţi de guvernul indian să-i protejeze de turişti, mai ales de vuaiorişti, aceştia, în colaborare cu negustori indieni lipsiţi de scrupule, stabiliţi în arhipelag, pentru o mită de 15.000 de rupi, echivalentul a 240 de euro, permit străinilor, majoritatea occidentali şi americani, să intre în contact cu membrii tribului Jarawa. Zilnic, sute de maşini cu turişti trec pe Andaman Trunk Road, singurul drum ce traversează rezervaţia. La intrarea în rezervaţie, panouri imense atrag atenţia că sunt interzise fotografierea, filmarea şi contactul fizic cu membrii tribului Jarawa. Cu toate acestea, nicio interdicţie nu este respectată. Probleme grave de sănătate pentru membrii tribului au apărut acum paisprezece ani, când s-au ivit primii turişti. Jarawanii stau pe marginea drumului, iar turiştii le aruncă biscuiţi, banane, ceva mâncare, cerându-le să danseze sau, în unele cazuri, să-i lase să atingă organele genitale ale femeilor. Umilirea este totală, iar majoritatea turiştilor, sfidând legea şi bunul simţ, se comportă de parcă ar vizita o grădină zoologică. în Port Blair, capitala administrativă a arhipelagului, obiectele artizanale confecţionate de jarawanezi se vând foarte bine, dar, dacă vrei să-i vezi pe viu, trebuie să plăteşti, destul de scump: 15.000 de rupii pentru poliţistul ce închide ochii, alţi 15.000 de rupi pentru închirierea maşinii cu tot cu şofer, până la o mie de rupii pentru cumpărarea de hrană pentru a determina femeile jarawa să danseze în drum sau să se lase pipăite.
Turismul umilirii
Circuitul turistic începe destul de devreme. La ora 5:30, aproape zilnic, cam 120 de maşini şi 25 de autocare aşteaptă deschiderea porţilor rezervaţiei. Cum aud zgomotul motoarelor, jarawanezii ies din pădure, pe marginea drumului. Fără să spună nimic, goi sau aproape goi, se aproprie de maşini şi autocare, cu mâinile întinse, obişnuiţi să cerşească mâncare. Altceva nu-i interesează. Deoarece li se interzice să iasă din rezervaţie, nu-i interesează banii sau obiecte de îmbrăcăminte. Cât timp durează vizita turiştilor, poliţiştii devin invizibili. Dacă în zori, pe marginea drumului apar doar femei jarawa, spre prânz ies din pădure şi bărbaţii, însoţiţi de copii. Majoritatea sunt tineri atraşi de ceea ce le oferă turiştii. Deşi curiozitatea este mare, jarawanezii nu şi-au manifestat niciodată dorinţa de a părăsi definitiv pădurea şi de a se amesteca cu celelalte populaţii ale arhipelagului. De fiecare dată au dovedit reticenţă faţă de modul de viaţă indian sau occidental. Se mulţumesc cu mâncarea ce li se dă în schimbul fotografierii, filmării, dansului sau al pipăitului trupului. Conform mărturiei lui Denis Giles, ziaristă, angajată la cotidianul „Andaman Chronicle”, poliţiştii şi negustorii din insulă iau învăţat pe jarawanezi să cerşească şi să se exhibeze. Ceea ce este mai rău, este faptul că i-au obişnuit pe jarawanezi să fumeze, ceea ce în urmă cu paisprezece ani nu se-ntâmpla. Cei mai numeroşi jarawanezi, ce stau pe marginea drumului, uitându-se la turişti, sunt copiii şi adolescenţii, dar pe măsură ce cresc, interesul lor dispare. Odată cu trecerea anilor doar vin, se lasă filmaţi sau fotografiaţi, dansează puţin, la cerere, iau ce pot lua şi dispar în junglă. Pe măsură ce cresc şi se maturizează, jarawanezii îşi dau seama că lumea exterioară junglei în care trăiesc nu este făcută pentru ei.
Ceea ce a devenit foarte deranjant este faptul că, în ultima vreme, poliţiştii îi pun pe jarawanezi să cerşească, după care le confiscă banii. Mai mult, desigur contra cost, banii fiind încasaţi tot de poliţişti, turiştii ce trec prin rezervaţie în autoturisme întreţin relaţii sexuale cu femei jarawa, ceea ce a avut ca rezultat naşterea de copii al cărui tată nu este membru al tribului. însă legile ancestrale sunt foarte dure. Nou-născuţii ce au un tată străin nu sunt acceptaţi de către trib. în clipa în care se nasc, oricare dintre bărbaţii tribului îl apucă de picioare şi-il loveşte capul de trunchiul unui copac până împrăştie creierii bebeluşului.
Oamenii relicvă
Deşi Curtea Supremă din New Delhi a decis închiderea definitivă a traseului turistic ce traversează rezervaţia tribului jarawa, autorităţile locale ale arhipelagului Andaman au protestat, argumentând că este o lovitură teribilă pentru dezvoltarea şi menţinerea turismului. în consecinţă, s-a revenit asupra Ordonanţei din 2002, dată de Curtea Supremă, numărul convoaielor ce străbat rezervaţia fiind limitat la opt. Din păcate, s-a constatat că, odată cu trecerea timpului, tot mai multă lume a ajuns să depindă financiar de existenţa rezervaţiei inclusă în circuitul turistic al arhipelagului. Ajai Saxena, secretarul biroului de protejare a autohtonilor, „Andaman Adim Janjati Vikas Samiti”, nu este încântat că guvernul de la New Delhi menţine tribul în circuitul turistic, dar recunoaşte oftând căjarawanezii, prin simplul fapt că există, fără să vrea au ajuns să asigure mijloacele de subzistenţă la foarte multă lume, inclusiv negustorii şi poliţiştii ce-şi completează salariile. Până-n 1998, povesteşte Ajai Saxena, jarawanezii au trăit total izolaţi de restul lumii. Cei 400 de jarawanezi trăiesc răspândiţi în mici aşezări, purtând războaie între ei. Cu doi ani înainte de 1998, jarawanezii au pornit un război intern. în timpul atacului uneia dintre aşezări, un tânăr jarawanez, numit Enmai, şi-a rupt piciorul. Găsit întâmplător de poliţie, în junglă, a fost dus la spital. Revenit în aşezarea sa, după ce s-a vindecat, a povestit plin de entuziasm tot ce a văzut în lumea din afara junglei în care trăia, dar a trebuit să treacă doi ani pentru ca unii jarawanezi să iasă pe marginea drumului pentru a lua contact cu turiştii. Astfel, marginea drumului a devenit pentru jrawanezi o sursă de profit. Nu s-au ales cu mare lucru, dar puţinul de care au avut parte, fiind inedit pentru ei, le-a mai luminat existenţa. Cu toate acestea, fără să-şi dea seama nici acum, jarawanezii au început să fie exploataţi de negustorii localnici şi de către poliţiştii corupţi. în plus, au avut parte de boli pe care nu le-au cunoscut până la contactul cu turiştii: rujeola, oreionul, paludismul. Neavând organismul rezistent la aceste boli, mulţi au murit. De asemenea, s-a observat că tinerii şi… tinerele jarawa au început să consume alcool, betel (o uşoară formă de drog) şi să fumeze, obişnuinţe ce nu le aveau până la 1998. Anstice Justin, conducătorul postului local de televiziune, „Anthropological Survey of India”, aflat în subor-dinea directă a ministerului indian al Culturii, după o serie de întâlnirii avute cu o serie de lideri jarawa, a ajuns la concluzia că menţinerea forţată a contactului cu turiştii, în particular, şi cu străinii, în general, că sunt sau nu negustori, echivalează cu declanşarea unui genocid pentru membrii tribului.
Tribul Jarawa este considerat important pentru istoria generală a omenirii, fiind catalogat drept o relicvă de către antropologii ce au constatat că acesta este descendentul primilor oameni care au părăsit Africa pentru a se stabili în India. Ulterior, Jarawa a fost alungat de pe partea sud-continentală a Indiei, stabilindu-se definitiv în arhipelagul Andaman. Interesant este că jarawanezii nu au zei. Morţii nu sunt îngropaţi, ci depuşi la poalele unui copac. De asemenea, oasele mortului, după ce acesta putrezeşte, sunt folosite ca podoabe, considerându-se că aduc noroc vânătorilor. Ca arme, jarawa nu foloseşte decât arcul şi săgeţile. Bărbaţii vânează porci sălbatici şi broaşte ţestoase, iar femeile culeg fructe şi strâng mierea din cuiburile albinelor sălbatice. în general, viaţa tribului este idilică, dar din 2007 firma de turism „Barefoot India” a dat în judecată ministerele Culturii şi Turismului, vrând să pună mâna pe rezervaţia tribului Jarawa pentru a o transforma în staţiune bal-neo-climaterică de lux. Lupta pentru terenul rezervaţiei a devenit foarte dură, niciuna dintre părţile implicate nevrând să cedeze şi nici să le ceară părerea jarawezilor care, din păcate, nu prea există pentru autorităţile oficiale ce nu dau doi bani pe ei.