Tribunalul de Arbitraj Instituţionalizat, o instituţie modernă, care îşi dovedeşte utilitatea

Date:

Asociaţia de Arbitraj Instituţionalizat a prezentat analiza activităţii desfăşurate în anul 2017 şi obiectivele anului în curs. La finalul evenimentului, arbitrii Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat au primit în branşă 32 de noi colegi, care au depus jurământul, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Brâncovenesc din comuna Potlogi. La eveniment au participat circa 100 de arbitri ai Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, structură care funcţionează în cadrul asociaţiei. În cadrul şedinţei de bilanţ au fost evidenţiate rezultatele obţinute în anul 2017 şi au fost analizate cauzele care au condus la nerealizarea unora dintre obiective. De asemenea, s-a discutat Strategia de dezvoltare a asociaţiei şi Pogramul de activitate pentru anul 2018.
Printre cele mai importante realizări ale Asociaţiei, în anul 2017, se numără participarea, în calitate de membru al Confederaţiei „Patronatul Român”, la Comisia de Dialog Social constituită la nivelul Ministerului Justiţiei şi iniţierea unor activităţi pe linia reglementării profesiei de arbitru. De asemenea, asociaţia a semnat importante protocoale de colaborare şi parteneriate, cu CECCAR Filiala Prahova, CECCAR Filiala Dâmboviţa, Asociaţia Diplomaţilor Militari în Rezervă şi în Retragere „Alexandru loan Cuza”, Consiliul Naţional al Directorilor din Serviciile Funerare, Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din România, Asociaţia pentru Drepturile Omului şi Arbitraj Bucureşti, Federaţia Organizaţiilor Româneşti din Italia, Asociaţia Europeană „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Drept a Universităţii „Spiru Haret”, Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Colegiul Consilierilor Juridici Bucureşti. Tot în anul 2017, asociaţia a iniţiat demersurile necesare relocării Codului COR pentru profesia de arbitru judiciar, la grupa profesii juridice.
Cifrele anului 2017 arată creşterea activităţii Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat: 105 dosare soluţionate, faţă de 50, câte au fost instrumentate în anul 2016. S-a înregistrat şi o creştere a numărului de arbitri, de la 130 la 170 la finele anului 2017, în prezent fiind 202, după ce a depus jurământul şi cea mai nouă serie de arbitri. Anul 2018 este unul cu mari aşteptări pentru Asociaţia de Arbitraj Instituţionalizat. Printre cele mai importante obiective se numără: consolidarea instituţională, crearea corpului profesional al arbitrilor, promovarea eficientă a arbitrajului instituţionalizat, creşterea numărului de dosare, consolidarea componentei de cooperare şi mai buna valorificare a parteneri-atelor încheiate. Asociaţia lucrează şi la proiecte cu finanţare din fonduri europene, care să poată asigura o mai bună pregătire profesională a arbitrilor, precum şi o mai bună informare a beneficiarilor arbitrajului instituţionalizat. În cadrul evenimentului a fost prezentat şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...