Umorul cinic al… gaiţelor

După douăsprezece ani de activitate, Teatrul „Tony Bulandra” a devenit un incontestabil brand cultural al oraşului Târgovişte. Dar, orice teatru există prin oamenii săi, prin cei care îi dau viaţă eternă, un scop şi strălucire. Pentru a înţelege acest lucru, în toată profunzimea implicării sale culturale, redăm afirmaţia din 2015 a domnului McRanin, personalitate complexă a lumii teatrale naţionale: „”Noi trebuie să facem gesturi mari şi să nu ţinem cont de capriciile oamenilor mici. Chiar dacă destinul nostru va fi mult mai crud şi vom avea mai mult de suferit, pentru că un om mic întotdeauna o să ştie să se fofileze şi să supravieţuiască. Pe mine, ca artist, nu mă interesează să supravieţuiesc, mă interesează să trăiesc într-o permanentă stare de nelinişte, de căutare şi de performanţă.”
Una dintre performanţele Teatrului „Tony Bulandra” este o stagiune care îmbină repertoriul clasic cu cel modern. Dovadă: prezentarea publicului a piesei „Amazonia”, dar şi a unora din zona clasică precum „Steaua fără nume” sau „Gaiţele”.
Despre autorul „Gaiţelor”, Alexandru Kiriţescu, acesta este cunoscut publicului românesc mai ales prin piesa „Gaiţele”, ce face parte din aşa-numita „Trilogie burgheză”, în care se mai înscriu şi „Marcel şi Marcel” şi „Florentina”.
Kiriţescu s-a născut la 28 martie 1888, la Piteşti. A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr” şi pe cele ale Facultăţii de Drept. A debutat în 1914 cu piesa „Învinşii” şi a colaborat cu diferite publicaţii, cum ar fi
„Rampa”, „Adevărul”, „Cuvântul”,
„Gazeta”. În 1929 i s-a jucat prima piesă din trilogie – „Marcel şi Marcel”, numită şi „Anişoara sau Ispita”. În aceeaşi stagiune s-a pus în scenă piesa prin care avea să rămână în istoria dramaturgiei „Gaiţele”, numită şi „Cuibul de viespi”. Autorul descria astfel contextul în care a scris-o: „Împrejurări familiale mă determinaseră să locuiesc, câtva timp, la Craiova. Pe acea vreme, Oltenia aparţinea la vreo nouă sau zece familii de mari moşieri, pe ale căror pământuri ţăranii pălmaşi erau exploataţi cu sălbăticie. Am avut prilejul să cunosc îndeproape pe aceşti moşieri şi zarafi, din care se recrutau conducătorii ţării. Am cunoscut lăcomia, avariţia, trufia şi cinismul lor, lipsa din sufletele lor a oricărui simţământ uman, bestialitatea lor. Şi atunci, încercând să urmez pilda strălucită a marilor înaintaşi realişti ai scenei, am luat calea satirei sociale şi am scris „Gaiţele”, piesă în care m-am străduit, cu adevăr şi mânie, să demasc lumea putredă ce mi se dezvăluise în toată hâda ei goliciune. Aşa s-a născut piesa de faţă. Premiera a provocat stupoare. S-a râs, dar cu inima strânsă, şi, la ieşire, spectatorul burghez simţea ceva amar pe cerul gurii”. În anii următori, pe diferite scene din Bucureşti s-au jucat piesele „Lăcustele” (1936), „Intermezzo” (1943), „Dictatorul” (1945). În 1956 apare prima culegere de piese a autorului, încununată cu Premiul „I. L. Caragiale” al Academiei. Kiriţescu a publicat, de asemenea, traduceri din Molişre, Gogol, Lev Tolstoi. S-a stins din viaţă la 9 aprilie 1961, în Bucureşti.
Acţiunea piese se petrece „cam prin vara anului 1930”, în casa Anetei Duduleanu, văduva marelui moşier Tasse Duduleanu (stăpân a 9 moşii, plus alte 12 pe care le ţinea în arendă), casă în care bătrână locuia împreună cu fiica cea mică, Margareta, soţul acesteia Mircea Aldea şi două servitoare, Zamfira şi Fraulein, pe post de coordonator de servitoare, mai degrabă .
Într-o casă în care dominau urletele, meschinăriile, egosimul şi ironia dusă la extrem, Mircea Aldea este un intrus, intrat forţat de impre-jurările căsătoriei cu Margareta Dud-uleanu, care se macină încet, încet până ajunge la disperare. În toată acestă monstruozitate, apare Wanda Serafim, o femeie uşoară, venită de la Paris, nepoată a marelui moşier Tasse Duduleanu şi implicit verişoară a Margaretei. Aceasta îl seduce pe Mircea, care se aruncă fără tăgadă în braţele ei, într-un moment total nepotrivit (când soţia sa era însărcinată). Răceala care intervine între cei doi soţi nu îi dă nicio clipă impresia Margaretei că ar putea fi vorba de o altă femeie, ba chiar îl îndeamnă pe Mircea să meargă însoţit de Wanda la o recepţie dată în cinstea unei cununii, fiind convinsă că adevăratul motiv al îndepărtării bărbatului ei era copilul, pe care acesta îl aştepta cu nerăbdare şi asupra căruia îşi îndrepta acum toată energia afectivă. De aici va proveni şi tragedia: Margareta Aldea suferea de o boală de inimă, iar cei doi fraţi Georges şi Ianache, încearcă să o convingă să „lepede” copilul, căci „uşurarea” la termen îi putea fi fatală. Femeia refuză categoric acest lucru, argumentul ei fiind dorinţa nemăsurată a lui Mircea de a avea un copil, moment în care Aneta Duduleanu vine în cameră cu un mănunchi de scrisori de dragoste ale ginerelui ei către Wanda. Urmează alte momente de tragi-comedie, citirea scrisorilor. Pe fondul amuzamentului celor doi fraţi şi al bătrânei, Margareta se sinucide cu o supradoză de laudanum. Piesa se incheie cu o „glumă” de parastas, la care până la un moment dat participanţii erau „aşa de bine dispuşi”, după cum, inconştient, mărturiseşte Zoe.
Spectacolul „Gaiţele”, în regia lui McRanin va avea loc sâmbătă, 26 martie, în Sala Mare a Teatrului ‘Tony Bulandra”, ora 19.00.
Distribuţia: Aneta Duduleanu -Florina Cercel, Zoia – Carmen Tănase, Lena – Virginia Rogin, Fraulein – Carmen Ionescu, Colette Duduleanu – Ioana Farcaş, Wanda Serafim – Antonia Ionescu, Margareta Aldea – Ana Maria Carablais, Zamfira – Maria Nicola, Mircea Aldea – Mircea Silaghi, Georges Dud-uleanu – Liviu Cheloiu, Ianache Dud-uleanu – Sebastian Bălăşoiu. Regia şi scenografia: McRanin. Asistenţă regie: Cătălina Baciu. Mişcare scenică şi coregrafie: Mălina Andrei Regie tehnică: Alex Mateescu. Light design: Adrian Dragomir, Oana Caibăr. Sonorizare: Cătălin Buzea.