În urma unor verificări, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au constatat că un bărbat de 40 de ani, din Titu, posesor al unui certificat de deținător, ar fi purtat fără drept un pistol de autoapărare pe care l-ar fi mutat în mai multe locații.
Pistolul de autoapărare a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „deținere sau port fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 342 alin. 2 din Codul Penal.
Precizăm că posesorii legali de arme prevăzute în anexa la Legea nr. 295/2004, sunt obligați să păstreze armele și munițiile la domiciliul sau la
reședința menționată în certificatul de deținător, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, fixate în perete sau în pardoseală, încuiate și asigurate, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate.
Polițiștii reamintesc cetățenilor faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor, titularul dreptului de deținere a armelor poate fi autorizat de către organul de poliție competent teritorial, la cerere, să scoată armele deținute în condițiile legii din incinta locului unde acestea sunt păstrate, în următoarele situații:
- cu ocazia depunerii armelor la un armurier;
- cu ocazia schimbării locului unde sunt păstrate armele.