UN NOU CAMPIONAT FEMININ

Date:

În cadrul şedinţei Comitetului Executiv al FRF de marţi, 20 august, s-a aprobat structura celei mai noi competiţii juvenile pentru fotbalul feminin.
Campionatul Naţional U13 feminin va avea la startul acestei ediţii 29 de echipe. Acestea vor fi împărţite în 6 grupe de câte 4 formaţii şi o grupă de 5 echipe. Mai departe, la turneul final se vor califica cele 7 câştigătoare şi cel mai bun loc 2, urmând ca în grupa de 5 formaţii să se anuleze rezultatele cu ultima clasată.
O altă decizie a Comitetului Executiv face referire la competiţia dedicată categoriei de vârstă superioare, Campionatul Naţional U15, care a înregistrat anul acesta o creştere a numărului de participanţi de aproape 100%, ajungând la 42 de echipe!
S-a decis astfel ca în cazul CN U15 să se introducă eliminarea temporară pe parcursul jocului, la fel ca în competiţiile de juniori masculin la această categorie de vârstă.
Prin deciziile din 20 august, Federaţia Română de Fotbal doreşte continuarea dezvoltării fotbalului feminin prin reforme care să ofere fetelor din România şansa de a practica acest sport într-un cadru care să crească nivelul competiţiilor şi să aducă beneficii pe termen lung echipelor naţionale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!