Un soldat american, condamnat la 136 de ani închisoare

Două mari procese, unul în Statele Unite şi celălalt în Italia, au reţinut atenţia întregii mass-media occidentale. Primul se apropie de finalizare, pe când cel italian, datorită sistemului legislativ deficitar, bate pasul pe loc.
Bradley Manning, soldatul american ce a transmis mii de documente secrete site-ului WikiLeaks a fost acuzat de violarea legii referitoare la secretul activităţii de spionaj, cu menţiunea că nu a practicat scurgerea de informaţii pentru obţinerea de foloase materiale. Conform verdictului dat de judecătorul Denise Lind, soldatul Manning este pasibil de executarea a 136 de ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat în 20 din cele 21 capete de acuzare, şapte dintre acestea fiind deosebit de grave deoarece constituie încălcarea Legii spionajului, dată în… 1917. De menţionat că lectura publică a verdictului a durat nouă minute. Ceea ce se consideră extrem de grav, este faptul că Bradley Manning, prin transmiterea celor 700.000 de documente către WikiLeaks, care imediat le-a făcut publice, a ajutat, printre alţii, şi gruparea teroristă Al-Qaida.
Miza puterii, la americani
Bradley Manning, în vârstă de 25 de ani, a fost apărat de avocatul său, David Coombs care nu a putut să-l scoată nevinovat decât pentru unul dintre capetele de acuzare: „posesia neautorizată şi transmiterea voluntară” a unui fil-muleţ despre atacul aerian al americanilor asupra unui sat afgan, soldat cu moartea a zeci de civili. Ceea ce nu i se poate ierta soldatului Bradley Manning este faptul că a transmis fără aprobarea nimănui conţinutul telegramelor diplomatice, pro-cese-verbale referitoare la deţinuţii arabi Al-Qaida, din Guantanamo, închisoarea americană din Cuba, a inserat terminale neautorizate în sistemul de informaţii al armatei americane, a deturnat mecanismele de securitate ale sistemului informaţional al armatei, a stocat ilicit informaţii clasificate. Astăzi, procesul va fi reluat de către Curtea Marţială de la Fort Meade, la nord de Washington, ora 9:30, ora locală, 13:30 GMT, pentru stabilirea numărului final de ani de-nchisoare pe care-i va executa Manning. Totuşi, se pare că procesul va mai dura câteva zile.
Printre primii care au reacţionat după ce a fost pronunţată sentinţa de 136 de ani de închisoare, WikiLeaks, pe contul său de Twitter, a fost de părere că verdictul Curţii Marţiale este de un „periculos extremism, în materie de securitate naţională”, ceea ce tinde să devină tipic pentru guvernul Obama, cosiderând că în felul acesta se se crează „un precedent foarte grav în materie de divulgare de informaţii către presă”. De asemenea, „Uniunea americană pentru apărarea libertăţilor” (ACLU) consideră că „scurgerea de informaţii către presă, în interes public, nu trebuie să constituie un delict în virtutea legilor spionajului”. „Centrul pentru drepturile constituţionale” (CCR) este de părere că legea în virtutea căreia a fost condamnat Bradley Manning este „o relicvă discreditată din perioada Primului Război Mondial, creată, la vremea respectivă, pentru a suprima opoziţia politică şi militantismul pacifist, invocarea acestei legi pentru a fi condamnat Manning fiind scandaloasă”. în ceea ce priveşte organizaţia „Reporteri fără frontieră”, aceasta a reacţionat destul de direct: condamnarea lui Manning este „un avertisment adresat celor care «trag un semnal de alarmă» împotriva cărora administraţia Obama a declanşat o vânătoare inedită de amploare fără să ţină cont de interesul public al dezvăluirilor făcute de ei”.
în final, soldatul Manning a recunoscut că a transmis aproape 700.000 de documente militare şi diplomatice site-ului WikiLeaks, în perioada cât a fost analist al serviciului de informaţii în Irak, din noiembrie 2009 până în mai 2010, când a fost arestat. Avocatul soldatului Manning a cerut ca acesta să fie achitat, pledând că soldatul Manning este o persoană al cărui psihic este fragilizat de… tulburări de identitate sexuală. în plus, avocatul său a mai spus că-n realitate soldatul Manning este un tânăr „naiv şi bine intenţionat” ce a fost şocat de ceea ce a văzut în Irak. în ceea ce priveşte acuzarea, aceasta l-a descris pe soldatul Manning ca un om egoist, îndrăzneţ, ce ştia foarte bine ce face când a transmis documentele către site-ul WikiLeaks. Dacă apărarea a cam luat-o pe arătură spunând că soldatul Manning a făcut ceea ce a făcut deoarece suferea de tulburări de identitate sexuală – dar ce nu găsesc avocaţi când este să-şi apere clenţii! – acuzarea a sărit peste cal cu afirmaţia că soldatul Manning s-ar fi sfătuit cu duşmanii Statelor Unite, înainte de a trimite documentele către WikiLeaks.
Miza puterii, la italieni
în schimb, pe teritoriul aliatului Statelor Unite, Italia, se duce un alt război juridic. Berlusconi, considerat cel mai corupt şi imoral om politic contemporan, se zbate să scape de condamnarea care deja a fost dată, deoarece a realizat la fel de bine ca toţi politicienii din UE că activitatea politică este un izvor nesecat de putere, profit material şi satisfacţie… sexuală.
Silvio Berlusconi se ţine tare. De ieri, Curtea de Casaţie analizează iar dosarul Berlusconi, clasa politică pro sau contra Berlusconi aşteptând cu sufletul la gură confirmarea sau infirmarea sentinţei de condamnare a lui Berlusconi. De fapt, dacă vrea Curtea de Casaţie se poate pronunţa chiar azi sau va amâna pronunţarea până cel târziu în septembrie. Totul depinde de cine şi cum au fost unse roţile justiţiei italiene. Pe scurt, ori azi, ori în septembrie italienii vor afla dacă se confirmă decizia de condamnare la patru ani de închisoare pentru Cavalere şi cea de cinci ani interzicerea de exercitare de funcţii publice sau nu. Dacă va fi da, Silvio Berlusconi va primi o lovitură ce-i va fi fatală pentru activitatea sa politică, punând în pericol şi creaţia sa, fragila coaliţie de stânga-dreapta.
Rechizitoriul împotriva lui Berlusconi este dur. Procurorul Antonio Mura îl acuză pe Cavalere „de a fi conceput mecanismul fraudei fiscale” cel mai bine pus la punct. Reamintim că procesul în care Berlusconi este acuzat de corupţie, fraudă fiscală şi proxenetism a început în 2006. Oricum, că va fi un „da” Cavaliere tot este protejat de lege şi nu va merge în închisoare din cauza vârstei sale: 76 de ani. Dar drumurile justiţiei italiene sunt foarte întortocheate. Chiar dacă este condamnat, Cavaliere nu îşi pierde automat scaunul de senator. Pe lângă condamnare, dacă va fi confirmată, mai trebuie şi votul Senatul reunit în plenul sesiunii. Deci, vârsta îl va salva pentru a nu face puşcărie pe o durată de timp de patru ani, iar un vot în Senat, în favoarea sa, îl va salva să nu i se mai interzică pe o perioadă de cinci ani dreptul de a exercita o funcţie publică. Depinde cât de repede se vor mişca banii, promisiunile şi oamenii lui Berlusconi. Oare anul acesta va fi finalul vieţii politice a lui Berlusconi care din 1994 şi până-n prezent a fost de trei ori şef de guvern şi o dată, actualmente, senator?
Problemele sale cu justiţia vor afecta atât imaginea publică a partidului creat recent de el pentru a-şi salva imunitatea parlamentară de care a beneficiat din ’94 şi beneficiază, „Poporul libertăţii” („Il Popolo Dela liberta” – PDL) – ce denumire demagogică! -, cât şi pe cea a aliaţilor săi de conjunctură, „Partidul Democrat” (PD), partid de stânga la italieni şi important pentru existenţa coaliţiei de stânga-dreapta a guvernului Enrico Letta. Deja, o parte dintre politicienii de stânga murmură că nu mai pot continua să conducă, având asociată la putere o persoană compromisă ca Berlusconi. Râmăne de văzut ce va fi azi sau, cel mai târziu, în septembrie, deşi este clar dovedit că Berlusconi este aşa de compromis că nu mai are ce căuta, cât o trăi, în politica italiană. Orice s-ar spune, peninsularii sunt de părere că nu are prestanţa şi inteligenţa predecesorilor săi care au ştiut să echilibreze, în politică, jocul tainic al corupţiei cu cel public al actului de justiţie, necesar totuşi pentru menţinerea unei moralităţi generale.
După cum se vede, miza puterii ar fi la americani în folosul statului, motiv pentru care legea se aplică dur, fără discuţii prea multe, indiferent ce comentează unii sau alţii, iar la italieni, miza puterii este individul, încercându-se doar salvarea intereselor sale prin ocolirea abilă a efectelor legii. Amuzant. La americani, individul dispare în faţa poporului ce reprezintă statul, la italieni, statul, reprezentat de popor, dispare în faţa individului. Este logic, este adevărat: drepturile fiecărui individ trebuie apărate. Dar mai este valabil acest lucru când individul dă dovadă de moralitate socială şi politică dubioasă, când se dovedeşte capabil de lichelism financiar? Problema nu este chiar uşor de rezolvat. Un individ poate exista fără poporul său, dar un popor nu poate exista fără indivizii care-l alcătuiesc. Un individ, nemuţumit de ţara sa, chiar de poporul său, poate emigra şi poate trăi, supravieţui acolo unde s-a stabilit, dar un popor, din moment ce acceptă sistemul său juridic, nu se poate spune că este nemulţumit, cel mult că este terorizat sau, în cel mai fericit caz, naiv ori cretin. în plus, în vremurile de acum, un popor nu mai poate pleca brusc, cum se spune, cu purcel, cu căţel, cu nevastă, cu amantă, cu copii de pe teritoriul pe care-l ocupă, numit stat, deoarece nu mai sunt condiţiile sociale, demografice şi politice din perioada marilor migraţii. Mai degrabă, prin extindere, este valabilă vechea zicală românească, desigur adaptată: fiecare popor, cum îşi aşterne, aşa doarme.