Unitate şi solidaritate în PSD Dâmboviţa

Date:

Luni seară, s-a reunit Comitetul Executiv al PSD Dâmboviţa. Lucrările au durat mai bine de 4 ore. Potrivit declaraţiilor făcute de preşedintele PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb în cadrul unei conferinţe de presă, la Comitetul Executiv al PSD Dâmboviţa au fost analizate rezultatele alegerilor europarlamentare din 26 mai, obţinute în fiecare localitate, în parte şi s-au luat o serie de măsuri organizatorice. Preşedintele PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb a ţinut să sublinieze faptul că organizaţia dă dovadă de unitate şi stabilitate, având în vedere că i-a fost reconfirmată susţinerea în Comitetul Executiv al PSD Dâmboviţa, pentru a conduce mai departe organizaţia.
„În cadrul şedinţei Comitetului Executiv Judeţean mi-am depus mandatul de preşedinte al Organizaţiei, solicitând Organizaţiei dacă doreşte sau nu să continue cu mine ca preşedinte şi vreau să vă spun că mă bucur că putem continua împreună… A fost o revalidare a mandatului meu de preşedinte al Organizaţiei PSD Dâmboviţa şi împreună cu colegele şi colegii mei vom demonstra în continuare că rămânem principala forţă politică aici în judeţul Dâmboviţa şi, de ce nu, contribuţia noastră politică la nivel naţional. (…) Am simţit nevoia să-mi pun mandatul de preşedinte la dispoziţia colegilor, mi se pare firesc ca după un astfel de rezultat, pentru că nu sunt mulţumită de acest rezultat, să fac acest lucru. Cred că fiecare dintre noi putea să facă mult mai bine şi mult mai mult, am simţit nevoia să-mi depun acest mandat, aşa mi se pare democratic, aşa mi se pare normal, aşa mi se pare firesc într-o organizaţie în care preşedintele şi nu numai, toată echipa de conducere are o responsabilitate nu numai faţă de colege şi colegi, ci în primul rând responsabilitate faţă de cetăţeni. Au fost opinii ale colegilor în ceea ce priveşte cauzele care ar fi condus la un astfel de rezultat, dar nu mai mult de atât. Eu respect fiecare opinie. S-a supus la vot mandatul meu, un singur vot a fost împotrivă, al domnului primar de la Pucioasa, Costi Ana”, a declarat preşedintele PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb.
Mai mult, liderul social-democraţilor dâmboviţeni a ţinut să mai puncteze faptul că în judeţul Dâmboviţa, PSD rămâne lider pe scena politică. La alegerile europarlamentare din 26 mai, PSD Dâmboviţa a ocupat locul 5 pe ţară în ceea ce priveşte rezultatul obţinut. Ca şi măsuri organizatorice, preşedintele PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb a anunţat că sa mărit Biroul Politic Judeţean al PSD Dâmboviţa cu încă doi membrii ce au calitatea de vicepreşedinte, şi este vorba despre primarul comunei Braniştea, Marian Ţachianu şi primarul comunei Răscăieţi, Iulian Buibăr. Vicepreşedintele Ofelia Robescu şi-a dat demisia iar locul a fost ocupat de Andrei Plumb.
Un alt anunţ a fost cel legat de faptul că primarul comunei Voineşti, Gabriel Dănuţ Sandu pleacă deputat în Parlamentul României. Rovana Plumb pleacă europarlamentar aşa că va trebui să se producă o înlocuire şi la nivel parlamentar, iar următoarea persoană pe lista de deputaţi a judeţului este primarul comunei Voineşti, Dănuţ Gabriel Sandu. La conferinţa de presă au mai fost prezenţi parlamentarii Claudia Gilia, Carmen Holban, Corneliu Ştefan şi Titus Corlăţean şi nu în ultimul rând preşedintele CJ, Alexandru Oprea şi primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!