Sindicatul a câştigat în instanţă acordarea unor drepturi salariale conform legii în vigoare
Universitatea Valahia din Târgovişte riscă să-i fie blocate conturile, după ce sindicatul a câştigat în instanţă acordarea unor drepturi salariale conform legii în vigoare. Sindicatul a apelat la un executor judecătoresc, după ce conducerea universităţii a refuzat să pună în aplicare hotărârea instanţei. Astăzi expiră termenul acordat de către executor şi, potrivit acestuia, cel târziu mâine conturile universităţii ar trebui blocate. În replică, rectorul universităţii spune că nu se pune problema blocării conturilor şi că atât restanţele pe 2012, cât şi cele pe 2013 vor fi acordate în decursul acestui an. Aproximativ 350 de cadre didactice şi nedidactice din Universitatea Valahia Târgovişte ar fi trebuit să primească, potrivit legii 221/2008, salarii cu 50% mai mari. Banii ar fi trebuit să ajungă la profesori în mai multe tranşe, prima tranşă de 5% ar fi trebuit să ajungă la profesori în anul 2012. Pentru că reprezentanţii universităţii nu au pus în aplicare hotărârea judecătorească prin care aceştia au câştigat aceste drepturi, sindicatul din universitate a apelat la serviciile unui executor judecătoresc care ar fi trebuit ca astăzi să pună în aplicare executarea silită, prin blocarea conturilor: „În cursul anului 2011, noi am avut o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, referitoare la câştigarea unor drepturi salari-ale, în baza legii 221/2008. În baza unei ordonanţe, aceste drepturi au fost eşalonate. În anul 2012 noi trebuia să primim 5% din valoarea titlului executoriu. Am încercat să ajungem la înţelegere, conducerea a fost înştiinţată. L-am înştiinţat şi pe noul rector despre această problemă, dar tot timpul a avut o atitudine de negare, şi anume „nu dau…”. Suma de anul trecut reprezenta în jur de 3 miliarde lei vechi. Astfel a trebuit să apelăm la executorul judecătoresc, pentru că altă cale nu a existat”, a declarat Elena Ciungu preşedinte Sindicatul din Învăţământul Superior Didactic, Didactic Auxiliar şi Nedidactic. La rândul său, executorul judecătoresc Tănase Traian Marian a precizat că, în 25 ianuarie, Judecătoria Târgovişte a încuviinţat executarea silită a Universităţii Valahia, iar în 28 februarie a fost emisă către instituţia de învăţământ superior o somaţie de executare prin care a fost acordat un termen de cinci zile.
„Termenul expiră astăzi, urmând ca, în cursul zilei, cel târziu mâine să se dispună blocarea conturilor acestei instituţii. Nu am primit niciun răspuns oficial din partea universităţii, am avut doar o discuţie cu domnul rector. Această executare o consider perfect legală. În 1 februarie a existat o cerere promovată de Universitatea Valahia privind suspendarea executării silite, cerere care a fost respinsă de către instanţă. În momentul de faţă mai există şi o contestaţie la executare, cu termen 20 februarie”, a declarat Tănase Traian Marian, executorul judecătoresc. Rectorul Universităţii Valahia spune că tranşa de 5% nu a fost acordată în 2012 pentru că aceşti bani nu erau prevăzuţi în bugetul universităţii, însă, în decursul acestui an, vor fi plătiţi inclusiv banii pe anul 2013. Astăzi, rectorul universităţii va avea o întâlnire cu ministrul Educaţiei, pentru a găsi o soluţie de rezolvare a acestei situaţii: „Nu se pune problema executării silite. Este absolut adevărat că a existat o acţiune în instanţă a sindicatului universităţii pentru recuperarea unor drepturi salariale care nu au fost acordate. Aceste drepturi salariale ar fi trebuit acordate fracţionat în anii 2012, 2013 şi 2014. Pentru anul 2012 nu s-au acordat aceste drepturi, pentru că ele nu au fost trecute în buget. Pentru 2013 vom acorda 10 la sută, urmând ca diferenţa să fie acordată în 2014. Problema va fi rezolvată, universitatea are stabilitate economică, însă aceste sume din urmă pot fi acordate doar dacă găsim o sursă de finanţare – fie finanţarea de bază dată de către Ministerul Educaţiei, fie din venituri proprii ale universităţii”, a declarat rectorul Universităţii de stat Valahia.