„Urban Titu a încheiat printr-o înfrângere, la limită, duelul cu CS Tunari, din prima etapă a play-off-ului Ligii 3. În disputa cu ilfovenii, susținută de pe teren străin, băieții noștri au cedat greu, pe final de joc, cu scorul de 2-3.
În partida de astăzi, Urban Titu a oferit o replică pe măsură adversarului și a fost aproape de a obține un punct în prima deplasare din play-off. După ce gazdele au deschis scorul prin Spătaru (15), echipa noastră a restabilit egalitatea opt minute mai târziu, prin Oprișan, care a trimis o „torpilă” din afara careului, în vinclul porții adverse.
Imediat după scurgerea primei jumătăți de oră a întâlnirii, Urban a preluat conducerea pe tabelă, prin reușita lui Chiriac, în urma unui șut trimis din interiorul careului.
În repriza a doua, elevii lui Marius Rotaru au mai scăzut din turație, iar adversarul a simțit din plin acest lucru. În minutul 70, Hlistei a reușit egalarea, iar cu cinci minute înainte de ultimul fluier al arbitrului, Bălan a adus gazdele în avantaj, dar în același timp a stabilit și scorul final al întâlnirii.
În disputa cu liderul seriei, Titu a mizat pe o formulă de echipă alcătuită din Oancea – Dicu, Logofătu, D. Vasilescu, A. Vasilescu – Vîrtej, Burcea – Stoica, Oprișan, Chiriac – Spînu. În repriza a doua au mai intrat Rășcanu, Ionică, Oprea și Grigore.
Etapa viitoare, băieții noștri vor evolua acasă, în compania lui CSL Ștefăneștii de Jos.”, anunță reprezentanții clubului pe pagina de Facebook.
URBAN TITU, ÎNTOARSĂ ÎN PRIMUL MECI DIN PLAY-OFF-UL LIGII A 3 A
Date: