Urgia naturii a lăsat în urmă pagube de 100 de miliarde lei vechi Obiective importante din localităţile dâmboviţene, afectate de calamităţi

Date:

Alunecari de teren VisinestiPrecipitaţiile din ultimele zile au afectat drumuri judeţene, drumuri comunale, poduri, case şi grădini din localităţile Vişineşti, Malu cu Flori, Gura Ocniţei, Moroeni, Pietroşiţa şi Tătărani. Situaţia este gravă pentru câteva zeci de familii din aceste comune, iar autorităţile locale au cerut sprijin la Prefectură şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa, care deja au făcut evaluări în teren. La Vişineşti, 30 de familii nu mai pot ajunge acasă decât pe jos, drumul care face legătura între satul Ursei şi restul comunei fiind surpat după ce apa venită pe un vâlcel a distrus tuburile de scurgere. Autorităţile locale au început deja lucrările şi speră ca, în câteva zile, să redea circulaţiei zona afectată. Necazuri mari sunt şi la Malu cu Flori. Aproximativ 20 de familii din comuna Malu cu Flori stau cu frică ori de câte ori plouă şi se roagă ca debitul râului Dâmboviţa să nu mai crească. Precipitaţiile din ultimele zile au erodat malul drept cu 50 de metri pe o lungime de aproximativ un kilometru, astfel că în unele zone malul s-a apropiat la mai puţin de 100 de metri de case. Situaţie dificilă este şi în comuna Gura Ocniţei.dj 714 Tot din cauza ploilor din ultima vreme, pe pârâul Slănic a venit o viitură, în urma căreia o parte din grădina unei localnice a fost distrusă, doi stâlpi de electricitate sunt aproape să cadă, iar pilonii podului din centrul comunei riscă să cedeze şi astfel circulaţia să fie întreruptă. În urma precipitaţiilor au apărut eroziuni şi pe DJ 714 Moroeni-Peştera în mai multe puncte. O situaţie deosebită s-a înregistrat şi în zona Moroeni-Gâlma. S-au constatat efecte ale calamităţilor şi la Fieni, pe drumul comunal ce duce spre satul Berevoieşti, pe DC 132 Pietroşiţa-Dealu Frumos. Alunecări de teren au avut loc şi pe Cricovul Dulce la I.L. Caragiale şi pe DJ din comuna Tătărani. Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a afirmat că are nevoie de circa 100 de miliarde lei vechi pentru a remedia aceste probleme şi în perioada următoare se fac demersurile necesare: „Am procedat în aceste zile cu ISU Dâmboviţa şi cu Prefectura Dâmboviţa la constatarea şi evaluarea obiectivelor afectate adrian tutuianude calamităţile naturale în perioada 4 – 10 aprilie. Am identificat eroziuni pe DJ 714 Moroeni-Peştera, tot pe acest tronson de drum în zona Km 7+800, Km 7+950, Km 7+200, Km 7+400, Km 24 +100, Km 24+200. O situaţie deosebită avem şi în zona Moroeni-Gâlma, la Km 2+500. Pagube au fost constatate la Fieni, pe drumul comunal spre satul Berevoieşti, pe DC 132 Pietroşiţa-Dealu Frumos. Alunecări de teren pe DJ 720 C, în comuna Gura Ocniţei şi pe DJ din Tătărani. Şi la Malu cu Flori sunt probleme deosebite în punctul Iorgu. Pe baza acestei evaluări provizorii, avem nevoie de 100 de miliarde lei vechi pentru a putea interveni şi remedia aceste probleme. Deja întocmim documentaţia necesară pentru a obţine sprijinul necesar”, a afirmat Adrian Ţuţuianu, preşedinte CJ Dâmboviţa. Autorităţile judeţene şi cele locale speră ca în cel mai scurt timp să fie remediate aceste probleme, iar natura să nu mai creeze şi alte pagube.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!