Valoarea ta este sufletul tău

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Omul care acceptă realitatea păcatelor lui, acela va accepta şi faptul că are nevoie de Dumnezeu, Singurul care îi poate vindeca rănile lăsate de păcat. Prea mulţi dintre noi trăim cu siguranţa lipsei de păcate, ne considerăm sfinţi, fără a crede în sfinţi. Ne place sau nu, aceşti „sfinţi” ai zilelor noastre sunt egoişti, brutali, zgârciţi, murdari şi prea mândri de ei, iar adevăraţii sfinţi rămân departe de noi. Dacă nu vom accepta recunoaşterea păcatelor, cu tot tragicul lor, atunci războiul este pierdut. Nu e o ruşine să recunoşti că ai greşit. Hristos este un ocean de iubire în care cel mai grav păcat este doar cât un fir de nisip.
Desigur, azi ai dreptul să faci orice. Viaţa de azi nu mai are noţiunea de păcat – dacă privim la show- rile TV. Sunt convins că, dacă un animal ar putea vorbi şi dacă ar avea un dram de inteligenţă, ar începe să imite anumite fapte ale noastre. Te las pe tine să ghiceşti care, dar te invit să începi să faci ceea ce un animal nu ar face. Apelez la demnitatea, valoarea şi conştiinţa ta.
Un vechi proverb românesc spune: „Când intri într-o haită de lupi, trebuie să urii exact ca ei, dacă vrei ca aceştia să nu te sfâşie”. Comunismul ne-a distrus sfinţenia din sânul familiei, iar societatea contemporană o distruge intelectual, o dărâmă prin incultură. „Am ieşit din închisoarea comunistă şi am intrat în jungla capitalistă”-spunea patriarhul Albaniei. Să fie oare un semnal de alarmă în faţa decăderii în care ne aflăm şi înaintea răutăţii ce va să vină? Cu siguranţă, aşa şi este!
Trăim nişte vremuri în care abia se mai poate păstra în viaţă cineva pe sine însuşi. Răul este atât de perfid, încât îţi trebuie multă răbdare şi înţelepciune ca să-l observi şi să-l resp- ingi. Azi, ca să rămâi om, ai nevoie fie de un dram de sfinţenie, fie de un dram de nebunie. Şi să nu uiţi o regulă de viaţă mult prea importantă şi de mult timp infailibilă: dacă nu există în jurul tău nimeni care să-ţi respingă faptele sau modul de a gândi, atunci îţi poţi garanta că viaţa ta nu e bună, nu e creştină. Dacă nu există cineva care să te condamne că nu eşti ca ei, că trăieşti după principii învechite şi de mult uitate, atunci caută să vezi ce a mai rămas doar al tău ingi. Azi, ca să rămâi om, ai nevoie fie de un dram de sfinţenie, fie de un dram de nebunie. Şi să nu uiţi o regulă de viaţă mult prea importantă şi de mult timp infailibilă: dacă nu există în jurul tău nimeni care să-ţi respingă faptele sau modul de a gândi, atunci îţi poţi garanta că viaţa ta nu e bună, nu e creştină. Dacă nu există cineva care să te condamne că nu eşti ca ei, că trăieşti după principii învechite şi de mult uitate, atunci caută să vezi ce a mai rămas doar al tău dintre cele mai frumoase şi mai optimiste. Atâta timp cât neamul nostru chinuit ne mai poate da nu neapărat un Eminescu sau un lorga, dar măcar pe cineva care să ne vorbească de ei, atâta timp cât retează pe cei ce vor să gândească, să trăiască frumos; atâta timp cât trădarea, minciuna, făţărnicia şi prostia ajung în frunte, înclin să cred că nu mai avem valori.
Valoarea a murit, căci de mult nu mai avem nici sfinţi, nici eroi şi nici genii. Nu îţi cer să fii sfânt, dar îţi cer să fii om, dacă nu cu ceilalţi, măcar cu tine însuţi. Nu îţi cer să fii erou, dar înţelege că azi a rezista împotriva păcatelor, a uitării şi a trădării generalizate este mai mult decât eroism. Nu îţi cer să fii un geniu, ci doar să înţelegi că eşti trecător prin această lume, că eşti un pasager într-o sală de aşteptare a unei gări numită generic „Terra”. Caută să gândeşti tu însuţi, fără să mai accepţi să gândească alţii în locul tău.
Valoarea ta este sufletul tău; nu ai nimic mai scump, mai important. Nu îl vinde pe nişte plăceri care te înjosesc, te răcesc şi te lasă trist şi rece la toate. Cu Hristos nu ne permitem să ne jucăm, căci cu iubirea nu ne putem juca. El a riscat să creeze un om, o fiinţă despre care ştia de la început că îl va pune pe Cruce. Tu ce rişti în acest joc al valorii şi al mântuirii?