Viaţa fara Hristos este o povara

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Oamenii de pretutindeni se întreabă: Ce se întâmplă cu planeta noastră? Totul a luat-o razna! Cât va mai dura acest haos? Răspunsurile sunt înfiorătoare. Mulţi oameni religioşi vorbesc despre mânia divină. Astrologii dau vina pe influenţa stelelor, iar comunitatea ştiinţifică pune totul pe seama crizelor provocate de utilizarea greşită a resurselor pământului.
Nu putem tăgădui faptul că planeta este mai caldă şi că oamenii sunt vinovaţi pentru asta. Comunitatea ştiinţifică apreciează că, la momentul acesta, creşterea în continuare a temperaturii este inevitabilă. Nivelul mării va continua să crească cel puţin în secolul acesta, chiar dacă am elimina complet emisiile de gaze care sunt vinovate pentru producerea efectului de seră.
Lumea a conştientizat pericolul şi şi-a îndreptat atenţia spre mediu. Ecologia capătă azi o aură de religie. Peste tot în lume oamenii învaţă cum să aibă grijă de planeta noastră. Şi totuşi, situaţia nu pare a se îmbunătăţi. De altfel, Biblia spune că situaţia se va înrăutăţi tot mai mult, datorită abuzului omului.
Mântuitorul Hristos a spus în urmă cu multe secole: „Şi vor fi semne în soare, în lună şi-n stele, iar pe pământ spaimă întru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi al valurilor. Şi oamenii îşi vor da duhul de frică şi de aşteptarea celor ce vor să vină peste lume; că puterile cerurilor se vor clătina” (Luca 21, 25-26). Iată o descriere bună a situaţiei actuale. Oamenii nu mai ştiu ce să facă la auzul „urletelor mării”.
Dar, să fim atenţi şi să nu confundăm lucrurile. Dezastrele naturale la care suntem martori nu sunt provocate de Dumnezeu. Iată ce spune El despre ceea ce îşi doreşte pentru omenire: „Şi voi gândi pentru voi un gând de pace iar nu de rău, ca să revărs asupra voastră lucruri bune” (Ieremia 29,11).
Avem aici o veste bună! Dumnezeu nu va îngădui ca omenirea să se autodistrugă. Fiindcă ne iubeşte, El va pune capăt erorilor oamenilor. Nu trebuie să ne fie frică. Dragostea lui Dumnezeu ne poate umple de speranţă. Nădejdea creştinului înseamnă siguranţă, certitudine şi încredere, chiar dacă, din perspectiva omenească, se pare că nu există nici o cale de ieşire.
Îmi aduc aminte că, cu zece ani în urmă, când eram doar eu cu fetiţa cea mică la mare, într-o zi s-a rătăcit pe plajă. Am căutat-o disperat şi, spre marea mea bucurie, am găsit-o. Stătea şi se juca liniştită la malul mării, neştiind ce se petrece în sufletul meu. Am luat-o în braţe şi, plângând, am sărutat-o. Mai târziu am întrebat-o: „Nu ţi-a fost frică?”. „De ce?” -m-a întrebat ea. „Păi, copiilor le este frică atunci când se rătăcesc” – i-am spus eu. A făcut ochii mari, vădit surprinsă. „Dar nu m-am rătăcit, tati. Doar te aşteptam! Ştiam că vei veni!”. Acesta a fost răspunsul unui copil de şase ani!
Dacă privim în jurul nostru avem impresia că nu ne aşteaptă decât zile întunecate. Previziunile ştiinţei sunt destul de sumbre. În mijlocul acestui viitor tumultuos vă recomand să nu vă pierdeţi speranţa. Citeşte făgăduinţa pe care Dumnezeu ne-a făcut-o: „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi apele nu te vor îneca; dacă vei trece prin foc, nu te va arde flacăra” (Isaia 43,2).
În cartea „Lumea fără noi”, Alan Weisman îşi imaginează cum ar arăta lumea noastră fără locuitori. Unii sunt de părere că ar arăta mult mai bine, dar eu nu sunt de acord. Personal, cred că adevărata problemă a noastră constă în faptul că omenirea s-a îndepărtat de Dumnezeu.
Pe faţa oamenilor de azi se citeşte neputinţa şi disperarea. Ei neagă acest lucru şi aduc argumente, însă se simt neîmpliniţi. Oricât ar avea, nu e suficient. Încurcaţi în iţele propriilor dorinţe, oamenii alunecă într-un haos care îi distruge nu numai pe ei, ci şi pe alţii. Numai Dumnezeu poate transforma inima oamenilor. El nu începe schimbarea din exterior, ci din interior, de la izvorul comportamentului uman. Şi pentru El nimic nu este imposibil.
Ştim bine cum s-a dus în casa prietenului său Lazăr, care murise de patru zile, şi trupul lui începuse deja să se descompună. Nimeni nu avea un remediu pentru o astfel de problemă. Ştiinţa nu poate să facă nimic, iar banii sunt inutili în această privinţă. La fel şi tehnologia şi toate celelalte. Dar, a venit El şi a zis: „Lazăre, vino afară!”, iar mortul s-a întors la viaţă.
Astfel de minuni face El şi azi, când oameni morţi din punct de vedere spiritual revin la viaţă; când familii distruse sunt refăcute; când oamenii se prăbuşesc cu avionul, dar sunt salvaţi ca prin minune. Cum? Iisus Hristos este viaţă şi oriunde intră El există viaţă din belşug.
Viaţa fără Hristos este o povară, este o boală care roade viaţa multora, chiar dacă nu le este afectat şi trupul. Dacă-L lăsăm pe El să domnească în noi, vom fi fericiţi, căci spune sfântul Ioan Gură de Aur: „Unde este Hristos, acolo este Paradisul”.