O delegaţie a PNL Dâmboviţa, condusă de preşedintele Marius Caraveţeanu, a participat la Congresul Ligii Aleşilor Locali (LAL) ai Partidului Naţional Liberal, care a avut loc la Cluj Napoca. Cei 12.225 de consilieri locali şi judeţeni şi cei 1.081 primari PNL au fost reprezentaţi de 978 de delegaţi, care au ales noua conducere a LAL şi au adoptat Rezoluţiile „Aniversarea Centenarului Marii Uniri” şi „Buna guvernare
locală”.
Pe lângă Ludovic Orban, evenimentul s-a bucurat de prezenţa preşedintelui Grupului Partidului Popular European al Comitetului European al Regiunilor, Michael Schneider.
Preşedintele nou ales al LAL, Gheorghe Flutur, a avut un discurs despre echitate între cetăţenii României, din punct de vedere al infrastructurii. Acesta a prezentat autostrada Iaşi – Târgu Mureş ca pe o soluţie esenţială în acest sens: „Să traversăm Carpaţii, pentru a avea şanse egale!”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
Modificările Codului Fiscal impuse de PSD au fost aspru criticate de către aleşii locali ai PNL. Nicolae Robu, primarul liberal al Timişoarei: „În exerciţiul financiar 2014 -2020, fondurile europene aduc 54 milioane de euro pentru Timişoara. Începând cu 2018, PSD ia de la Timişoara 33 de milioane de euro în fiecare an.”
Teodor Rădoi, viceprimarul oraşului Titu, va reprezinta PNL Dâmboviţa în noua structură centrală
a LAL – PNL.
Viceprimarul Oraşului Titu va reprezenta Dâmboviţa în structura centrală a Ligii Aleşilor Locali PNL
Date: