■ Printr-un comunicat de presă, Mechel a anunţat vânzarea combinatelor
din România pentru suma de 230 lei!
Primul ministru Victor Ponta a declarat că guvernul va sprijini orice nou investitor dispus să preia şi să redreseze unităţile aparţinând companiei Mechel România, între care şi Combinatul de Oţeluri Speciale din Târgovişte.
Victor Ponta a subliniat că este vorba despre o investiţie privată, „dar tot ce ţine de statul român pentru a ajuta un nou investitor vom face”. Primul ministru a mai spus că au fost respectate condiţiile la momentul privatizării, iar criza în care se află compania este o realitate.
Potrivit unui Comunicat de Presă al Mechel East Europe Metallurgical Division, combinatele Ductil Steel Buzău, Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii şi Laminorul Brăila au fost vândute, contra sumei de 230 lei (52 euro), firmei Invest Nikarom, controlată de cetăţeni ruşi.
Aceste mutaţii au stârnit îngrijorare pentru cei peste 2.000 de salariaţi de la Mechel Târgovişte, aflaţi de trei luni în şomaj tehnic.
„Intrarea combinatului în insolvenţă şi această vânzare la pachet a unităţilor Mechel au stârnit foarte mare îngrijorare printre salariaţi. Am anticipat că asta se va întâmpla, dar nu am fost luaţi în seamă de autorităţi” – a declarat Gabriel Banu, preşedintele Sindicatului Liber Independent. Liderul sindical a mai spus că salariaţii aşteaptă de la Guvernul Ponta să procedeze după modelul Guvernului Franţei:
„Ne dorim ca Guvernul României să adopte aceeaşi poziţie pe care a avut-o guvernul francez în raport cu ArcelorMittal. Adică să impună menţinerea locurilor de muncă. Este nevoie de o acţiune unitară, susţinută şi de europarlamentarii români. Dacă s-a putut face ceva pentru grupul francez, se poate face şi pentru noi. Asta în contextul în care, în vară, Comisia Europeană va finaliza strategia comunitară în domeniul metalurgiei”.
în numele Sindicatului Liber Independent au fost trimise adrese către parlamentarii de Dâmboviţa şi conducerea judeţului, fiind solicitate discuţii privind posibilitatea rezolvării acestei crize.