După mulți ani, CSM Târgoviște a ajuns să domine clar în „El Clasico” al baschetului feminin românesc. În weekend, în sala „Ioan Valerian”, FCC UAV Arad nu a avut nici o șansă în fața unei echipe mai bine construită pentru performanță, chiar dacă aceasta ar însemna un loc 3 în Liga Națională de Baschet Feminin. Beneficiind de aportul a patru jucătoare străine, americancele Leilani Lakell Mc Intosh și Deanna Wilson, englezoaica Zena Chantel Charles și slovena Eva Rupnik, dar și 4-5 jucătoare autohtone de un nivel bunicel, dâmbovițencele au defilat în fața propriilor susținători. Gazdele au oprit tabela la 87-62 (28-12, 28-17, 13-15, 18-18).
Practic arădencele au condus doar în startul partide, după coșurile lui Mititelu și Podar, după care Târgoviștea a început să schimbe viteza și înscrie la aproape fiecare atac. Evident, demeritul este și al defensivei permisive a defensivei elevelor lui Popo, dar și Chivu sau Mc Intosh aveau să-și arate repede colții. Practic, partida lua o direcție clară după primul sfert, când gruparea de sub Turnul Chindiei conducea cu 28-12, adică mai mult decât dublul avantaj.
Scenariul nu a fost cu mult diferit în a doua repriză mică. „Galben-albastrele” au atacat haotic, au greșit excesiv la finalizare, iar bulevardele din apărare nu aveau cum să nu rămână netaxate. La „catedră” au urcat și Charles, Rupnik și Manea (fostă jucătoare a Aradului), în timp ce dincoace sârboiaca Jovancevic a fost pur și simplu mână moartă. Nici Panait nu a fost într-o zi prea grozavă, dar jocul colectiv a fost repetent în tabăra oaspetelor.
Fiindcă deja tranșaseră disputa încă din prima repriză, când aveau +25 pe tabelă (54-29), fetele antrenate de Cătălin Tănase s-au mai relaxat puțin și pe acest fond, FCC UAV Arad a avut palida satisfacție a câștigării unui sfert, cel cu numărul trei: 15-13. Podar și Mititelu au fost ultimele jucătoare care au refuzat să se predea, în timp ce – evident – de pe bancă nu a venit nimeni cu un plus, dimpotrivă. Dobă, Negru și Ciotir au adunat 42 de minute și doar prima dintre ele a marcat, un singur punct.
Ultima sirenă a consemnat rezultatul de 87-62, ocazie cu care se face rocada în clasament. Târgoviște urcă pe locul 3, iar Aradul coboară pe 4. În meciul vedetă al serii, CSM CSU Constanța – Sepsi SIC Sfântu Gheorghe 84-70.
Formații și marcatoare:
Târgoviște: Mc Intosh 17 (1×3), Chivu 15 (2×3), Rupnik 14 (4×3), Manea 13 (2×3), Charles 11 (3×3), Wilson 8, Nan 7 (1×3), Orban 2, Voica-Nagy, Păușan.
FCC UAV Arad: Podar 18 (2×3), Miititelu 18 (3×3), Animam 12, Jovancevic 8 (2×3), Panait 5, Dobă 1, Negru, Ciotir.
Sursa: www.sportarad.ro