CS MUNICIPAL TÄRGOVI§TE -ICIM UNIV. VASILE GOLDI~ ARAD 89-47 (24-12, 25-13, 23-9, 13-13)
Succes facil şi aşteptat pentru campioana în exerciţiu a baschetului feminin românesc. CS Municipal Târgovişte a înfruntat ICIM Arad în primul tur al play-off-ului Ligii Naţionale, însă marea rivală a dâmboviţencelor s-a bazat numai pe junioare, după ce conducerea ardeleană nu a reuşit să găsească soluţii pentru a le păstra în continuare pe baschetbalistele aflate la Arad în debutul campionatului.
În aceste condiţii duelul dintre formaţiile care au dominat întrecerea internă mai bine de 20 de ani a fost unul fără istoric, iar CSM este cu gândul la semifinale, acolo unde va avea o misiune infinit mai dificilă pentru că, cel mai probabil, va da peste Sepsi Sf. Gheorghe, echipa cu cel mai mare buget din România şi care a reuşit să câştige deja un trofeu în actualul sezon competiţional, respectiv Cupa României.
Cele mai eficiente jucătoare ale CSM-ului au fost: T. Wampler (19p), D. Cosby (17p), A. Orosz (14p & 8as), P. Green (12p & 12reb), A. Huţanu (10p). O surpriză extrem de plăcută a fost folosirea tinerei jucătoare, Anamaria Vîrjoghe. Baschetbalista a evoluat 11 minute, timp în care a înscris 7 puncte, 2 din 4 din interiorul semicercului şi 1 din 1 de la distanţă. La acestea se adaugă o recuperare şi un capac. Tot în partida de luni seară, Predrag Vasic le-a utilizat pe Karla Popescu (2p) şi Daiana Tănase, prima reuşind şi două puncte pentru campioană.
VICTORIE NORMALA PENTRU CAMPIOANĂ!
Date: