VIDEO. Bătaie de joc pe bani europeni

Date:

parchetUn liceu de seamă din oraş a fost de curând reabilitat cu 1,7 milioane de euro, însă lucrările s-au degradat peste măsură. Cel mai bun exemplu este sala de sport, acolo unde parchetul s-a umflat şi a pleznit. Neregulile au fost constatate la Liceul Teoretic Petru Cercel din Târgovişte, acolo unde Primăria a investit 1,7 milioane de euro din bani europeni pentru reabilitare totală. In sala de sport parchetul trebuie schimbat de la A la Z, pentru că nu se mai poate folosi. Nimeni nu îşi explică exact ce s-a întâmplat, dar cert este că reparaţiile vor costa zeci, poate sute de mii de euro. Numai pe lăcuit şi trasatul dungilor s-au cheltuit câteva mii de euro. Culmea este că autorităţile au tăiat panglica vara trecută, însă conducerea liceului nu a semnat pentru recepţia lucrărilor: „Lucrările n-au fost făcute ca la carte. Am trimis vreo 7 adrese şi către firma constructoare, şi către Direcţia tehnică a primăriei. Până acum nu am primit nici un răspuns de la nimeni. Problemă stringentă ar fi sala de sport. Aici nu se mai poate desfăşura nici o oră. O lună au fost condiţii bune. Am avut probleme şi cu acoperişul. Au fost fonduri suficiente pentru proiect, însă lucrarea nu a fost făcută cum trebuie. Trebuia să vină cineva să ne întrebe, „Sunteţi mulţumiţi?”, ca după orice lucrare. Recepţia s-a făcut, noi nu am semnat nimic, s-a tăiat panglica. Nu ştim cine a semnat, în mod normal primăria cu firma respectivă. Data este 6 iulie 2013. Atunci nu se ştiau problemele, dar după două săptămâni noi le-am sesizat”, a declarat Ion Lungu, directorul Liceului Petru Cercel. Pe holurile liceului şi în clase, lambriul, care de fapt este un placaj ieftin, a cedat şi s-a curbat, gresia se desprinde, iar în laboratoarele de informatică au fost montate doar două prize pentru 60 de calculatoare. Probleme asemănătoare mai sunt şi la Şcoala Generală „Smaranda Gheor-ghiu”, acolo unde tencuiala a început să cadă, deşi lucrările nu au fost terminate. Directoarea unităţii nu a vrut însă să ne lase să filmăm neregulile. Pentru toate aceste anomalii, primăria susţine că reparaţiile se vor face din garanţiile constructorilor: „Recepţia lucrărilor la acest proiect realizat de către firma de construcţii SC Potenţial Cons SRL s-a făcut la data de 6 iunie. Conducerea primăriei Târgovişte a stabilit ca remedierea deficienţelor constatate să fie făcută de firma constructoare imediat după punerea în funcţiune a centralei termice, nu mai târziu de săptămâna viitoare. În cazul în care firma Potenţial Cons va refuza acest lucru, lucrările vor fi realizate de către societatea primăriei – SC Municipal Construct SA – pe banii constructorului, din fondul de garanţie oprit acestuia la demararea lucrărilor”, a afirmat Alina Dumbravă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgovişte. De toate aceste probleme ştie şi Inspectoratul Şcolar, care, însă, are mâinile legate şi nu poate interveni: „Primăria este beneficiar, asta este clar, pentru că ea are în administraţie clădirile ce aparţin de Ministerul Educaţiei. Totuşi, ar fi fost firesc să invite la recepţie şi pe cel care este reprezentantul legal al unităţii şcolare”, a declarat inspectorul şcolar adjunct prof. Ovidiu Băsceanu. În ultimii ani, primăria Târgovişte a accesat mai multe proiecte pe fonduri europene pentru reabilitarea unor şcoli şi licee, în valoare de milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!