Culturile agricole sunt tot mai des prădate de hoţii care dau iama în lanurile de grâu şi ovăz. Dacă până acum ţăranii se temeau că seceta îi va lăsa fără culturi, acum ţăranii se tem de hoţii care nu mai au frică de nimeni şi nimic. Ţăranii se văd de multe ori neputincioşi în faţa celor care fură, pentru că hoţii îi ameninţă cu moartea pe cei care încercă să-şi păzească culturile. Cu un astfel de fenomen se confruntă şi ţăranii din comuna dâmboviţeană Ulmi, unde hectare întregi de grâu şi ovăz sunt prădate de hoţi. Cei care dau iama în lanurile de păioase folosesc grâul şi ovăzul hrană pentru cabaline: „Am cheltuit foarte mulţi bani pentru cultivarea acestui pământ, iar acum s-a ales praful de tot. în două zile mi-au furat aproape tot. Au intrat cu căruţele şi au făcut jaf. Pe lângă ce au furat, au şi distrus foarte mult. Aveam aici o cultură foarte frumoasă şi am sperat că o să culeg ceva, dar nu mai am nimic”, a declarat un localnic. „Am venit de dimineaţă să văd cum mai este ovăzul şi, când am ajuns şi am văzut că este furat aproape tot, era gata să-mi vină rău. Suntem oameni bătrâni, ne descurcăm foarte greu şi numai noi ştim cât ne-am chinuit să lucrăm pământul, iar acum ne fură tot. Nu este primul an când ne fură. Noi suntem bătrâni şi nu putem să facem de pază, pentru că ne e frică. Vin foarte mulţi cu căruţele şi ne este teamă să ne ducem la ei”, a declarat un alt păgubit. „Au fost ploi, anul este bun, dar ne fură foarte mult. Am venit să văd cum e recolta şi, când am ajuns, mi-am pus mâinile în cap. Totul era furat. Am cheltuit foarte mulţi bani şi acum nu mai culegem nimic. Am întreţinut cultura foarte bine, cu azot, cu ierbicid, aveam o cultură foarte bună, dar mi-au distrus-o. Fură pentru cai, fură tot. Vin cu căruţele şi ne fură. De multe ori i-am văzut, nu avem curaj să venim la ei”, a declarat un localnic. Ajunşi în culmea disperării, oamenii spun că sunt decişi să meargă la poliţie, să depună plângeri. În situaţia în care poliţiştii vor face cercetări şi vor pune mâna pe hoţi, aceştia riscă ani grei de închisoare pentru furt calificat.