VIDEO. In albia râului Argeş a fost găsit, de către anchetatori, piciorul stâng al cadavrului decapitat

Date:

Cautare membre femeieAnchetatorii au găsit, luni după-amiază, piciorul stâng al cadavrului măcelărit. Membrul inferior a fost găsit tot în albia râului Argeş, satul loneşti, la o distanţă de 800 de metri mai jos de locul unde a fost găsit cadavrul fără mâini, cap şi picioare. Oamenii legii urmează să stabilească dacă acesta aparţine femeii secţionate: „A fost găsit în albia râului Argeş un fragment de cadavru, este un membru inferior al unui corp omenesc, respectiv piciorul stâng. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului criminalist de caz, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, subinspector Alexandra Niculae. Peste 50 de poliţişti şi pompierii de la Găeşti, cu ajutorul unei bărci, au verificat în amănunt atât albia râului Argeş, cât şi cele două maluri, începând de la podul de la loneşti şi până la Barajul Zăvoiu din localitatea dâmboviţeană Mogoşani. După verificările amănunţite din zona Barajului Zăvoiu, pompierii şi poliţiştii au continuat căutările până în localiatea Corbii Mari, atât pe malurile Argeşului, cât şi în albie. Un paznic de la Liceul „Ion Mihalache” din Topoloveni -Argeş a declarat anchetatorilor că a văzut-o pe femeia de 36 de ani dată dispărută urcându-se într-un tir. Potrivit poliţiştilor, unitatea şcolară e situată în apropierea locului de unde navetiştii se opresc pentru se urca în maşini de ocazie spre Dâmboviţa, făcând autostopul. Paznicul liceului a declarat la poliţie că a văzut, vineri noapte, o femeie care aştepta la marginea oraşului Topoloveni o maşină de ocazie, iar la un moment dat, aceasta s-a urcat într-un tir, omul fiind convins că este vorba despre persoana dispărută la ieşirea de la serviciu şi găsită mutilată, anchetatorii urmând să stabilească dacă ipoteza se confirmă: „Pare adevărat, sunt şi urme de sânge găsite pe balustrada podului peste Argeş, de la Căteasca, tronson rutier pe unde intră autocamioanele grele pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Se poate să fi fost luată şi la ocazie, dar cineva, ca să se răzbune în halul ăsta, aşa. De ce-a tranşat-o, a omorât-o, dar de ce a tăiat-o, să fi fost o răzbunare? Suntem convinşi că pe imaginile video de la benzinăria de la intrare în Leordeni se vede tot, camerele video au surprins cu siguranţă toate autovehiculele care au trecut prin zonă în acea noapte. Din trupul femeii, găsit în apele râului Argeş, lipsesc capul, mâinile şi piciorul drept, am aflat şi noi că ar fi fost găsit piciorul stâng, e al ei cu siguranţă. S-au găsit pete de sânge la pod la Căteasca, haine într-un şanţ, inclusiv pantaloni albi, probabil cei din costumul de lucru al fetei de la brutărie, am înţeles că ar fi găsit şi lenjerie intimă şi sutienul. Necazul e că asasinul e în libertate. Eu cred că femeia a fost violată şi omorâtă şi apoi şoferul de TIR a tăiat-o în bucăţi în maşină, după care i-a aruncat trupul mutilat în Argeş, iar celelalte părţi din corp le-a aruncat te miri pe unde, în altă zonă a ţării”, a declarat un sătean din comuna argeşeană Căteasca. Anchetatorii încearcă să refacă pas cu pas drumul parcurs de femeie la ieşirea din schimbul doi, iar dacă crima a avut loc între Topoloveni şi Căteasca, aceasta s-a petrecut rapid, deoarece între cele două localităţi distanţa este de 9 kilometri. Zeci de oameni au fost întrebaţi despre caz în speranţa că vor da informaţii relevante. luliana Neblea s-a măritat la 17 ani cu Liviu Stanciu, din satul Glâmbocata, comuna Leordeni, judeţul Argeş, iar după o perioadă de timp a divorţat de acesta şi s-a căsătorit cu lulian Tuţă, din Valea Mare, judeţul Dâmboviţa, la data oficierii căsătoriei aceasta fiind însărcinată cu primul bărbat. Ulterior, luliana s-a despărţit şi de Tuţă şi s-a întors la primul bărbat, apoi a revenit la Valea Mare. lulian Tuţă nu a alertat poliţia cu privire la dispariţia nevestei decât după ce a văzut la televizor oribila descoperire de la loneşti, motivând că a crezut că femeia s-a întors din nou la primul soţ.

VIDEO. Astăzi , în albia râului Argeş s-a găsit un fragment de cadavru, respectiv un membru superior, mâna stângă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!