Mare necaz pe capul unei familii din Găeşti. O fetiţă de un an şi şapte luni din oraşul dâmboviţean Găeşti, nesupravegheată de mamă, a căzut de la fereastra apartamentului familiei, situat la etajul IV al blocului, fiind transportată la spital. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, primele date ale anchetei arată că micuţa s-a urcat pe o canapea dintr-o cameră a locuinţei, de unde a ajuns la ferestra deschisă, căzând în gol de la peste 13 metri pe iarba din faţa imobilului, iar starea acesteia, după o primă evaluare medicală, este stabilă. Vecinii ne-au spus că mama este o femeie responsabilă şi nu pot să-şi imagineze ce s-a întâmplat: „Venisem de la serviciu şi eram în bucătărie. Dintr-o dată am văzut ceva căzând. În primă fază am crezut că este o pungă cu gunoi că s-a mai întâmplat, însă când am auzit buşitura şi m-am uitat, era un copil. Imediat am sunat la ambulanţă şi am ieşit afară. Era copilul vecinei. Nu ştiu ce s-a putut întâmpla, probabil într-un moment când a mers la baie, s-a produs nenorocirea. Cu puţin timp în urmă era vecina afară cu cei doi copii. Copilul nu a fost mişcat şi a sosit ambulanţa. Plângea, şi un pic pe partea stângă a gurii îi curgea sânge. Noroc a fost să cadă pe iarbă”, a afirmat un vecin.
„Fetiţa de un an şi şapte luni era cu mama sa de 33 de ani, care făcea curăţenie în apartament. La un moment dat, copilul s-a urcat pe o canapea şi a căzut de la fereastra apartamentului situat la etajul al patrulea al blocului. Fetiţa a fost preluată de ambulanţă şi transportată la Spitalul Orăşenesc din Găeşti, iar în cauză a fost începută cercetarea penală pentru vătămare corporală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, agent Raluca Florescu.
Fetiţa a fost transferată de la unitatea spitalicească dâm-boviţeană Găeşti la o clinică din Capitală, pentru investigaţii medicale suplimentare şi tratament. Transferul s-a făcut cu o Ambulanţă a SAJ Dâmboviţa, cu medic: „Copilul respira. Avea decât un hematom cranio-cere-bral acut închis. Fetiţa reacţiona la stimuli, plângea. Noi am făcut tot ce a ţinut de noi. Am chemat salvarea de la Târgovişte şi am trimis-o la Bucureşti. Avea stare generală bună. La prima vedere, nu avea fracturi. Mama ei ne-a povestit că a ieşit puţin din cameră, avea geamul deschis în dreptul unui colţar şi s-a urcat pe el şi de acolo a căzut”, a declarat Elena Olaru, director Spitalul Găeşti. Cercetările continuă în acest caz, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs nefericitul eveniment.
VIDEO. O fetiţă de un an şi şapte luni din Găeşti a căzut de la fereastra apartamentului situat la etajul IV
Date: