Sala Mare a Prefecturii Dâmboviţa a găzduit o dezbatere pe tema Regionalizării, organizată de Agenţia Naţională de Presă Agerpres în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Dezbaterea, a fost desfăşurată sub genericul „Regionalizarea şi problemele locale”, şi este a patra după cele care au avut loc la Tulcea, Timişoara şi Bistriţa. Moderatorul dezbaterii a fost chiar secretarul de stat Alexandru Ion Giboi, directorul general al Agenţiei Agerpres. Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, prezent la dezbatere a afirmat printre altele că Municipiul Târgovişte poate fi capitală culturală regională datorită importanţei istorice pe care o are oraşul şi a monumentelor istorice deosebite pe care le are: ”Cred că putem pretinde rolul de capitală culturală prin importanţa istorică pe care o are oraşul Târgovişte şi prin monumentele istorice din municipiu. De asemenea, sunt instituţii care eu cred că ar putea să aibă sediul la Târgovişte, am identificat cinci-şase de astfel de instituţii: Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), Cadastru, DSP Agenţia de Mediu, Garda de Mediu şl Direcţia Silvică”, a declarat Adrian Ţuţuianu. La dezbatere au fost invitaţi parlamentari, primari, şefi de instituţii publice, reprezentanţi ai sindicatelor. Spre uimirea noastră, au fost prezenţi doar câţiva parlamentari şi o să-i amintim pentru că nu sunt mulţi: deputatul PSD, lonuţ Săvoiu, deputatul PNL, lon Pâr-garu, senatorul PDL, Ovidiu Isăilă şi senatorul PNL, Sorin Roşca Stănescu. Deputatul lonuţ Săvoiu a ţinut să sublinieze faptul că Regio-nalizarea nu este o acţiune politică aşa cum o cataloghează alţii politicieni. Parlamentarul a mai afirmat că prin procesul de regionalizare se urmăreşte dezvoltarea regiunilor în pas cu UE. Nu au lipsit nici opiniile şi întrebările primarilor dâmboviţeni. De exmplu, primarul de la Măneşti este interesat dacă prin regio-nalizare se vor desfiinţa localităţi, ţinându-se cont de numărul de locuitori.