Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii în zona montană înaltă”, în masivul dâmboviţean Bucegi nu înseamnă decât risipă de zeci de miliarde. Lucrările s-au desfăşurat în munţii Bucegi, departe de ochii cetăţenilor de rând, care îndură sărăcia de zi cu zi. Sumele cheltuite sunt de ordinul zecilor de miliarde. Un exemplu concret este Cabana Podu cu Florile care a fost terminată, dar nu dispune de curent electric, drum de acces sau zid de sprijin. Toate aceste lucrări ar mai costa încă 2,2 milioane de lei. Investiţia de la Cabana Podu cu Florile a ajuns la 22 de miliarde în condiţiile în care nu are zid de sprijin care ar mai costa 7 miliarde, nu are energie electrică şi costă 10 miliarde şi nu are nici drum şi ar mai trebui 5 miliarde. Întrebarea este: în câţi ani, CJ Dâmboviţa va recupera aceste zeci de miliarde cheltuite fără nicio noimă într-o perioadă de criză, când în România se tăiu salarii, se tăiau pensii. Chiar actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat public, la începutul anului, că administraţia judeţului nu va mai băga bani în Cabana Podu cu Florile din Bucegi. Asta, după ce respectiva construcţie ridicată de fosta administraţie a judeţului a înghiţit deja peste 20 de miliarde de lei vechi. Această decizie a fost luată după ce s-a constatat că imobilul a fost construit într-o zonă în care sunt alunecări de teren, ceea ce înseamnă că ar fi nevoie de foarte mulţi bani pentru consolidarea versantului, iar această investiţie nu s-ar amortiza în zeci de ani. Singura variantă viabilă este încheierea unui parteneriat public-privat, însă va fi greu să se găsească un investitor interesat. Şi uite aşa, timpul ne arătă cum se duc pe apa sâmbetei cele 22 de miliarde investite în Cabana Podu cu Florile. Curiozitate ne-a făcut să mergem într-un weekend în zona Cabanei Podu cu Florile. Am ajuns pe Podu cu Florile, dar nici ţipenie de om. Bineinţeles, denumirea nu îşi mai are rostul, aici neexistând decât vegetaţie… uscată. Flori au fost în urmă cu zeci de ani, a rămas doar denumirea. De prin aceste locuri s-a extras piatră pentru ridicarea barajului de la Bolboci.