Trei femei, pasagere într-un microbuz care aparţine unei societăţi ce execută transport public în comun, atât pe raza municipiului Târgovişte, cât şi în localităţile învecinate, au trăit clipe de groază în această dimineaţă, după ce maşina în care se deplasau a intrat brusc într-un gard. Femeile ne-au declarat că şoferul microbuzului le-a avertizat la un moment dat, spunându-le că astăzi vor muri şi va face o lume mai bună, după care microbuzul a fost proiectat într-un gard: „A zis ceva şi nu am înţeles, după care a mai zis „astăzi o să muriţi cu mine”, „vreau să fac o lume mai bună” şi imediat a accelerat şi ne-am dus direct în gard. Sincer cred că are probleme de sănătate. A vrut cu siguranţă să ne omoare. Nu se poate aşa ceva. Chiar nu este testat psihologic înainte de a se urca la volan, totuşi transportă oameni”, a afirmat una dintre pasagere. „A vrut să ne omoare, ne-a spus că o să murim. Are probleme medicale cred. Am trăit clipe de groază.”, a afirmat o altă pasageră. „M-a sunat sora şi mi-a spus că este la spital pentru că a avut loc un accident cu microbuzul în care mergea la serviciu. Domne, dacă acest şofer are probleme, nu trebuie să conducă maşini în care sunt transportaţi oameni”, a afirmat sora uneia dintre victime. Accidentul, care a avut loc pe strada Mihai Bravu din Târgovişte, s-a soldat cu rănirea celor trei femei ce au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale. Una dintre pasagere este chiar angajată a Spitalului de Psihiatrie din Târgovişte şi mergea la serviciu: „Am auzit o buşitură puternică şi când am ieşit am văzut microbuzul intrat în gardul vecinului. Trei doamne erau rănite şi au fost preluate de ambulanţe. Probabil nu a fost atent şoferul la drum şi a tras dreapta de volan să evite un alt impact”, a afirmat un localnic din zona respectivă. „Şoferul era destul de agitat, dar imediat a fost luat de poliţişti”, a mai declarat un martor. „La UPU au ajuns patru persoane în urma unui accident de circulaţie. Trei doamne, victime ale accidentului cu diferite traumatisme, şi şoferul care prezintă o stare de agitaţie. Pentru cele trei victime urmează a se stabili dacă rămân internate, iar şoferul va fi supus unui examen psihiatric de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Elena lonescu. Şoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 34 de ani din Târgovişte, le-a dat mari bătăi de cap atât poliţiştilor cât şi personalului medical de la UPU, acesta având grave tulburări de comportament. Şoferul a scăpat nevătămat şi a fost dus la recoltarea de probe biologice la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, iar ulterior a fost transportat la spitalul de Pisihiatrie pentru un examen de specialitate. Familia şoferului, soţia şi chiar sora, susţin că nu are probleme de sănătate şi nu ştiu ce s-a întâmplat: „Nu are probleme de sănătate şi nu cred că a vrut să le omoare, nu este adevărat”, a declarat soţia şoferului. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauzele nefericitului eveniment. Reprezentanţii firmei la care este angajat şoferul au refuzat să comenteze situaţia creată. Microbuzul, efectua o cursă de transport local spre Târgovişte, dinspre Aleea Sinaia.
La câteva ore după producerea accidentului, reprezentanţii firmei la care este angajat conducătorul auto care a comis accidentul soldat cu trei femei rănite, spun că şoferul este apt medical pentru exercitarea profesiei, iar la dosarul de personal al bărbatului există „fişa de medicină a muncii, avizul medical şi avizul psihologic, toate aflate în termen de valabilitatate. Potrivit conducerii firmei, şoferul ar fi suferit un şoc psihic, iar accidentul de circulaţie este considerat unul „regretabil”: „Astăzi autovehiculul cu numărul de înmatriculare DB 06 ATT, aparţinând SC AITT SRL, a fost implicat într-un regretabil accident de circulaţie, petrecut în Târgovişte, strada Mihai Bravu, în urma caruia au fost răniţi trei pasageri. Din informaţiile pe care le deţinem până la această oră, se pare ca domnul Cobianu Florin, conducătorul autovehiculului a suferit un şoc psihic. în prezent, doi dintre pasagerii implicaţi în accident se află sub îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, iar şoferul este supus unor învestigaţii psihiatrice la un spital din judeţ. Facem precizarea că la dosarul de personal al conducătorului autovehiculului implicat în accident, există fişa de medicina muncii, avizul medical şi avizul psihologic, toate aflate în termen de valabilitate, din care rezultă că Florin Cobianu este apt medical pentru exercitarea profesiei. Cazul se află în prezent în cercetarea Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte. De asemenea, SC AITT SRL derulează propria investigaţie pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a produs acest incident. Ne exprimăm profundul regret faţă de cele întâmplate, suntem alături de pasagerii implicaţi în accident şi vă comunicăm că vom reveni cu mai multe amănunte după finalizarea cercetărilor în care se efectuează în acest caz”, se arată într-un comunicat al SC AITT SRL Târgovişte, semnat de directorul Lucian Popoiag.
VIDEO. Şoferul le-a spus pasagerilor: „Veţi muri astăzi”
Date: