VIDEO. Tentativă de incendiere In stil mafiot. Familia unui consilier local PD-L din Bucşani, la un pas de a arde în casă

Date:

Tentativa de incendiere casa BucsaniLocuinţa unui consilier local PD-L, din comuna dâm-boviţeană Bucşani, a fost în pericol să ardă, după ce două sticle incendiare au fost aruncate de persoane necunoscute în gospodăria acestuia, iar soţia acestuia spune că „este o răzbunare politică”. Potrivit soţiei consilierului local, atacul a avut loc în dimineaţa zilei de marţi, în jur de ora 03:00, când au auzit o bubuitură puternică şi au văzut flăcări în curte. Speriaţi, cei doi, consilierul local şi soţia, au ieşit în curte, unde au văzut flăcările la podul casei şi la un aparat de aer condiţionat. Imediat, aceştia au luat furtunul de apă şi au stins flăcările, după care au alertat poliţia prin apelul unic de urgenţă 112: „Eram în casă cu soţul, era cald şi, la un moment dat, am lăsat uşa deschisă la dormitor, ca să mai intre aer, iar ulterior am auzit o buşitură şi am văzut flăcări în curte. S-a aruncat cu două sticle incendiare, au lovit în aparatul de aer condiţionat şi la intrarea în podul casei. Am sărit să stingem focul, exista pericolul ca focul să se extindă rapid. După ce am Tentativa de incendiere casa Bucsanistins flăcările, am văzut cioburile, cârpe arse şi se simţea miros de benzină. Am sunat la 112, a venit poliţia la faţa locului, am înţeles că s-au găsit amprente pe gard şi pe poartă, au găsit şi o brichetă lângă poarta casei, în afara curţii. Nu avem duşmani, este probabil o răzbunare politică. În campania electorală, şi la alţi consilieri au avut loc asemenea evenimente”, a declarat soţia consilierului local. Vecinii familiei spun că aceştia sunt oameni cumsecade şi susţin că familia Vişan era în pericol de moarte dacă nu auzea zgomotele din curte şi nu vedea la timp flăcările. Poliţiştii au început o anchetă în acest caz. „Poliţia a fost sesizată de un bărbat de 49 de ani, din comuna Bucşani, despre faptul că persoane necunoscute au încercat să-i incendieze locuinţa. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că s-a aruncat cu sticle incendiare, focul a fost localizat şi stins de proprietari, iar oamenii legii au ridicat urme şi mijloace materiale de probă de la locul faptei şi au început cercetările pentru tentativă la infracţiunea de distrugere prin incendiere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, agent Raluca Florescu. Poliţiştii continuă acţiunea de identificare a autorilor infracţiunii de tentativă la distrugere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!