Vin târgurile de toamnă. Atenţie la buzunare!

Date:

targÎncet, încet, vara ne părăseşte şi face loc toamnei, care, ca de obicei, vine cu de toate. Inclusiv cu mult aşteptatele târguri de toamnă. Şi ştim foarte bine ce aglomeraţie se creează cu aceste ocazii.
„În perioada următoare în multe localităţi ale judeţului se vor organiza târguri anuale de toamnă, locuri în care se va concentra un public numeros alcătuit din comercianţi, potenţiali cumpărători, copii dornici de distracţie, dar şi din persoane certate cu legea care vor profita de situaţie pentru a comite infracţiuni”, ne-a declarat comisar şef Nina Tatiana Neacşu.
„Pentru desfăşurarea în bune condiţii a acestor manifestări, efective ale IPJ Dâmboviţa vor fi prezente în toate aceste localităţi în perioadele în care au loc asemenea târguri şi vor acţiona în mod specific.
Pentru prevenirea comiterii de infracţiuni este necesar ca şi populaţia să manifeste mai multă prudenţă, să adopte o serie de măsuri preventive, în funcţie de situaţie.
În acest sens, recomandăm, pentru prevenirea furturilor din buzunare/genţi/poşete, să nu purtaţi portofelul în buzunarul din spate al pantalonilor. Când vă aflaţi în locuri aglomerate ţineţi geanta în faţă, protejând-o cu mâna; fiţi mai vigilenţi decât de obicei. Când faceţi diferite plăţi sau cumpărături, nu vă afişaţi ostentativ cu toată suma de bani.
Pentru prevenirea furturilor din autovehicule, nu lăsaţi obiecte de valoare sau documente în autoturisme, mai ales la vedere; dacă părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru foarte puţin timp, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă portierele. Parcaţi în zone iluminate şi eventual păzite şi, dacă este posibil, montaţi-vă sisteme de alarmă performante. Nu rămâneţi indiferenţi dacă observaţi persoane care fură din alte autoturisme. în cazul în care constataţi că vi s-a furat din autoturism, nu umblaţi în interiorul acestuia până la venirea Poliţiei.
Pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă, evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele irascibile sau sub influenţa alcoolului. Nu ameninţaţi, nu jigniţi şi nu vă manifestaţi superioritatea, ambiţia sau dispreţul faţă de cineva. În orice împrejurare, daţi dovadă de un comportament decent şi folosiţi un limbaj adecvat; totul se poate interpreta greşit şi de aici până la comiterea infracţiunii nu mai este decât un pas.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, nu conduceţi autovehiculul dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau sunteţi foarte obosiţi. Adaptaţi viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic, purtaţi centura de siguranţă, acordaţi atenţie sporită în zonele trecerilor pentru pietoni/alte locuri aglomerate. Copiii nu trebuie să se joace pe stradă, sau în apropierea acesteia,” a mai precizat Nina Tatiana Neacşu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...