VINEREA CEA MARE A SFINTELOR ŞI MÂNTUITOARELOR PĂTIMIRI

Vinerea Mare (Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii. Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârşeşte nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Una dintre ceremoniile din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare. Acest moment liturgic se petrece în cadrul slujbei Vecerniei care are o rânduială specială, înainte de aceasta săvârşindu-se Ceasurile Împărăteşti.
Seara, în cadrul Deniei Prohodului Domnului, se cântă Prohodul – această alcătuire imnografică de zeci de strofe, de o frumuseţe şi profunzime deosebită, care evocă deopotrivă durerea nespusă la vederea Fiului lui Dumnezeu pe Cruce, cât şi nădejdea în biruinţa Învierii ce se întrezăreşte. Prohodul Domnului este o alcătuire de slujbă în trei stări, cu o melodie frumoasă, pe care credincioşii cântă textele rânduite de Sfânta Biserică. În felul acesta, noi participăm la înmormântarea Mântuitorului nostru lisus Hristos, cea făcută de losif şi Nicodim, pomenim şi pe femeile mironosiţe care au fost aproape de Domnul Hristos, când a fost înmormântat, având posibilitatea să ne cercetăm pe noi înşine în faţa acestui eveniment care a avut loc pentru noi şi pentru mântuirea noastră. Apoi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf, cu Sfânta Cruce în faţă, urmată de steagurile bisericeşti şi de lumânări-făclii. Aceasta este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care îl poartă preoţii simbolizează trupul Mântuitorului Hristos. După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la Înălţare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt.
În Vinerea cea Mare, Vinerea Pătimirii Mântuitorului nostru lisus Hristos, ne aducem aminte de suferinţele Domnului pentru noi şi pentru a noastră mântuire, de scuipările, de bătăile, de chinuirile de tot felul, de batjocurile, de răstignirea şi de moartea pe Cruce a Domnului.
Domnul nostru lisus Hristos, prin întreaga Sa activitate mântuitoare, l-a scos pe om din moarte şi i-a dat viaţă veşnică. Acesta este, de altfel, şi scopul întrupării Fiului lui Dumnezeu, căci, prin credinţa în Hristos şi prin unirea cu El, avem încredinţare puternică şi nădejde tare că vom călca peste moarte aşa cum El Însuşi a făcut-o prin Jertfa Crucii. Moartea lui Hristos este omorârea morţii, iar învierea Sa, biruinţa şi stăpânirea pentru totdeauna a Vieţii celei veşnice şi nestricăcioase. Pentru noi, Hristos primeşte de bunăvoie moartea, căci nu era supus prin fire, ca Cel născut în chip feciorelnic, iar nu din sămânţă bărbătească, prin care păcatul strămoşesc trece la fiecare om; şi rămânând neatins de stricăciune, căci în El firea omenească era strâns unită cu firea dumnezeiască ce lucra în ea, Hristos înviază. Şi, înviind, ne izbăveşte de puterea morţii şi a stricăciunii şi ne dăruieşte puterea de a învia şi noi la sfârşitul veacurilor, când trupurile noastre înnoite şi de-a pururi nestricăcioase, vor fi înălţate la o viaţă lipsită de suferinţă şi nemăcinată de timp. Slujirea arhierească a Mântuitorului Hristos are în centrul ei jertfa supremă, jertfă care are ca efect restaurarea, sfinţirea şi îndumnezeirea firii omeneşti în Hristos şi prin ea în toţi cei ce cred în El. Patimile Domnului nostru lisus Hristos sunt înfăţişate în alcătuirile imnografice cu mare atenţie şi cu multă fineţe, chiar într-o ordine cronologică, mai ales cele din perioada Postului Mare, şi chiar din întreaga perioadă a anului bisericesc: „Acum se întinge condeiul hotărârii de judecată de la judecătorii cei nedrepţi şi lisus Se judecă şi Se osândeşte spre răstignire, şi împreună pătimeşte făptura, văzând pe Domnul pe Cruce; Cel ce pătimeşti după firea trupului pentru mine, Bunule Doamne, slavă ţie” (Stihiră a Stihoavnei de la Denia celor 12 Evanghelii).
Minununile care s-au întâmplat în vremea jertfei de pe Cruce a Domnului au fost frumos aşternute de imnografi în cărţile de slujbă: „Soarele s-a întunecat, Fiul meu, şi luna şi-a schimbat lumina în haină întunecoasă: pământul s-a cutremurat şi catapeteasma Bisericii Tale s-a despicat. Dar mie, Fiul meu, cum să nu mi se sfâşie cele dinlăuntru ale mele şi ochii; şi cum să nu mi se rupă obrazul meu, văzându-Te că mori, fără dreptate, preadulce Mântuitorule?”, iar apoi momentul coborârii de pe Cruce a Trupului Domnului şi aşezarea în mormânt, pogorârea la iad urmată de momentul sublim de arătare a slavei dumnezeieşti prin Învierea cea din morţi de a treia zi, toate aceste momente au fost surprinse în cântările bisericeşti, precum se arată prin textul: „losif cel cu bun chip, de pe Cruce coborând preacurat trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-l, şi cu miresme în mormânt nou îngropân-du-l, l-a pus; dar a treia zi ai înviat, Doamne, dăruind lumii mare milă.”
Pr. Prof. Dr. Cosmin Santi Seminarul Teologic Ortodox „Sf. loan Gură de Aur” – Târgovişte