„Am crezut până la final. Le-am şi spus pe bancă tehnică colaboratorilor mei că vom câştiga în minutul 90. Am avut o premoniţie aşa, şi aşa s-a întâmplat. Consider că a fost o victorie meritată, muncită, în condiţii destul de complicate. Vreau să îmi felicit băieţii. De asta am venit la Snagov, să ne luăm cele trei puncte şi am reuşit şi să menţinem distanţa faţă de urmăritoarea noastră din spate. Am fost destul de liniştit. Să ştiţi că am momente şi simt ziua când suntem ok. La fel simt şi când lucrurile nu merg. Cred că vin şi cu experienţa şi cam am harul ăsta să simt când nu funcţionează lucrurile. Oricum, jos pălăria în faţa băieţilor, au muncit exemplar. Am întâlnit un adversar incomod, o echipă solidă. Nu mai vreau să vorbesc de condiţiile de joc, care, cred eu, că au afectat jocul ambelor echipe. Păcat, mare păcat că trebuie să joci pe un asemenea teren. Trebuie să te adaptezi pănă la urmă. Le-am şi spus înainte de joc că trebuie să ne adaptăm, mai ales şi cu o asemenea vreme ploioasă, că trebuie să jucăm simplu, să nu ne complicăm, să nu intrăm în momente de degringoladă. Chiar dacă au mai fost anumite probleme, oricum le-am gestionat foarte bine. Normal, după aceea, şi cu şansă, face parte din joc, am reuşit să câştigăm acest meci, dar, şansa, întotdeauna, ţine cu cei puternici şi cei care cred în ea, cu cei care se bat până la capăt şi nu renunţă”, a spus, la microfonul DigiSport, Viorel Moldovan după succesul obţinut luni, la Snagov.
Întrebat de contestaţia făcute de Clinceni împotriva Chindiei, în care acuzau echipa târgovişteană că deţin mai mulţi jucători care nu ar fi avea pe viza medicală parafa medicului specialist în medicină sportivă, Viorel Moldovan a catalogat această decizie a ilfovenilor ca drept un „tertip” să-i destabilizeze echipa. Antrenorul spune că el îşi canalizează energia doar spre jucătorii săi, pentru a le-o transmite şi a reuşit promovarea.
„Nu mă interesează şi nu vreau să comentez. Au fost probleme care privesc doar administraţia. Noi ne-am făcut treaba pe teren. Preşedintele nostru şi-a făcut şi el treaba. Totul a fost regulamentar. Până la urmă, suntem pe finalul sezonului, se încearcă fel şi fel de tertipuri să ne destabilizeze, dar, aşa cum am mai spus-o, nimeni şi nimic nu ne poate opri din drumul nostru spre Liga 1. Cele trei puncte câştigate sunt foarte importante pentru noi, trebuie să rămânem concentraţi la fel ca şi până acum şi să confirmăm acest sezon foarte bun cu promovarea în prima ligă. Trebuie să confirmăm meci de meci, începând deja de sâmbătă, împotriva Baloteştiu-lui. Puţin ne interesează pe noi de Clinceni, pentru că este în faţa noastră. Pe noi ne interesează, poate, un pic mai mult ce se întâmplă în spatele nostru şi să menţinem această distanţă. Dar, până la urmă, nu vreau să comentez ce se întâmplă la Cluj, ce se întâmplă la Petrolul. Nu e treaba mea. Eu sunt la Chindia şi trebuie să mă focusez să îmi canalizez energia doar spre băieţii mei şi să le-o transmit, ca să reuşim să promovăm”, a mai spus Viorel Moldovan.
Viorel Moldovan, după victoria de la Snagov „Am avut o premoniţie şi aşa s-a întâmplat”
Date: