Viorel Moldovan: „Până la final, trebuie să fac tot posibilul să salvez echipa”

Date:

Viorel Moldovan (47 de ani) a vorbit despre viitorul său la Târgovişte, după victoria echipei sale, Chindia, în faţa celor de la Viitorul, scor 2-1.
Tehnicianul dâmboviţenilor a mărturisit că va semna o prelungire a contractului care expiră la final de iunie. Dar numai până la sfârşitul acestui campionat.
„Până la final, trebuie să fac tot posibilul să salvez echipa. Apoi rămâne de văzut. Ca şi la celelalte echipe, multe contracte expiră în iunie. Voi semna actul adiţional de prelungire până la final de sezon. Nu are rost să discut acum viitorul meu, pentru că sincer nu ştiu ce se va întâmpla”, a zis „Moldo-gol”, după meci.
Antrenorul Chindiei şi-a lăudat jucătorii pentru prestaţia din partida cu formaţia lui Hagi, spunând că au făcut „un meci bun tactic”.
„Am stat bine defensiv, am reuşit să deblocăm rezultatul în prima repriză. Era păcat să nu câştigăm astăzi. Ne-am debusolat un pic pe final, dar am reuşit să dăm golul doi. Am avut şi şansă, că parcă prea am avut nenoroc de multe ori”, a zis Moldovan, care l-a lăudat pe Neguţ, autorul unei duble.
„A fost seara lui. Dar nu contează cine înscrie, important e să dăm goluri. Şi cu unul mai mult decât adversarul”, a mai spus tehnicianul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Mașină de familie sau mașină sport?

Fiecare șofer are visuri diferite atunci când vine vorba...

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...